Una dintre cele mai vechi străzi ale Bistriței se numea strada Spitalului. Asta arată că Spitalul era una din cele mai vechi instituții din cetate.
Arhivele Naționale Bistrița – Năsăud organizează o nouă expoziție de această dată pe teme medicale.
”Pornind de la maxima „Mens sano in corpore sano”, Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud și UMFST GE Palade Tg Mureș – Extensia Bistrița, Vă invită, marți, 25 februarie, ora 12, la vernisarea expoziției „Medicina de ieri și azi”.
Sănătatea, prevenția și vindecarea au preocupat oamenii din toate timpurile, pornind de la arta vracilor, magiei și supranaturalului, trecând prin descoperirile lumii antice, la Hippocrate și Galen, învățăminte preluate și dezvoltate de Avicenna și erudiții Evului Mediu și ai Renașterii, cunoscători ai textelor clasice și alchimiei, ajungând la medicina modernă și robotică.
Expoziția se înscrie în seria evenimentelor dedicate marcării a 80 de ani de excelență academică ai UMFST GE Palade Tg Mureș.
25 februarie 2025
Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud Ora 12:00
UMFST G.E. Palade Târgu Mureș – Extensia Bistrița
Hai să descoperim împreună evoluția medicinei! De la instrumente medicale de altădată până la inovațiile prezentului, această expoziție ne poartă printr-o călătorie fascinantă în lumea științei și a sănătății.”
Urmăriți Saptamana.online și în Google News