Primăria schimbă locuințele colective mici cu locuințele semicolective

Data:

Primăria Municipiului Bistrița are de mai mult timp în vizor adoptarea unei hotărâri care să clarifice definiția locuințelor colective mici, un subiect etern de dispute între dezvoltatorii imobiliari, cetățeni afectați de proiecte imobiliare și administrație, dar și o temă vizată predilect de justițiarii urbanismului local. Cu această nouă reglementare ar trebui să se încheie disputele interminabile pe acest subiect, care blocau proiecte de dezvoltare ale unor zone din municipiul Bistrița pentru că în unele cazuri termenul de locuințe colective mici era intrapretat limitativ iar în alte cazuri in extenso, ceea ce a dus în timp la aplicarea dublei măsuri și la conflicte administrative și juridice.

Actuala administrație nu definește termenul de locuințe colective mici, existent în Planul Urbanistic General ci apelează la o înlocuire de termeni, astfel în loc de locuințe colective mici se va folosi termenul de locuințe semicolective.

Primăria invocă necesitatea aplicării cu data de 01.03.2025 a interpretării unei noțiuni din Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General al Municipiului Bistrita, a faptului că nu au fost înregistrate propuneri, recomandări, sugestii, opinii cu privire la Proiectul de hotărâre până la data de 19.02.2025, așa cum a fost precizat în Anunțul nr.6881/27.01.2025 și raportat la solicitările cetățenilor de emitere certificate de urbanism în subzona funcțională L2, precum și la integrarea imobilelor în țesutul urban. Din raportul comun semnat de arhitectul șef Monica Pop și directorul de la juridic Dumitru Cincea observăm faptul că aceștia propun spre analiză această formulă de ”locuințe semicolective” și nu spre aprobare. Cu alte cuvinte cei doi nu-și asumă această variantă și nu o propun spre aprobare.

Proiectul de hotărâre are la bază Raportul  comun nr. 5501/21.01.2025 al Arhitectului sef al municipiului Bistriţa şi al Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice, pe care îl aveți atașat mai jos.

Conform art 1 din proiectul de HCL: ”Se interpretează noțiunea de locuință colectivă mică din Regulamentul local de urbanism aferent Planului Urbanistic General al municipiului Bistrița, zona functională L2 în sensul prevăzut de Normele de proiectare NP057-02 -Normativ privind protecția clădirilor de locuințe, respectiv locuință semicolectivă.”

Celelalte reglementari urbanistice aferente zonei L2 răman neschimbate, iar HCL va intra în vigoare incepând cu data de 01.03.2025 si se aplică în mod exclusiv cererilor depuse pentru eliberarea unor certificate de urbanism după această dată.

Din informațiile noastre se pare că proiectul nu rezolvă mare lucru, definirea locuințelor colective mici drept locuințe semicolective nu aduce neapărat clarificări, conform arhitecților consultați de saptamana.online. Este de asemenea posibil ca proiectul să fie contestat în contencios administrativ de către cetățenii ce vor fi afectați, pe motiv că înlocuirea unui termen într-o reglementare legislativă este o procedură contestabilă. În plus orice modificare a PUG-ului trebuie supusă avizării și aprobării pe același circuit care a aprobat acest document inițial, adică tot traseul administrativ ar trebui reluat pentru ca o modificare a PUG să fie valabilă.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Gloria încheie sezonul european cu o nouă înfrângere

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a pierdut fără drept de...

Gloria 2018 speră să obțină calificarea cu o victorie la CSM București

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud se pregătește pentru un meci decisiv...

Ședință a Consiliului Local al Municipiului Bistrița pe 26 februarie. Ce se decide?

Consiliul Local al Municipiului Bistrița este convocat miercuri 26 februarie,...

Permisele și Înmatriculările revin la vechiul sediu din Prefectură

Schimbarea locației Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere...