În acest an, salariile din România vor crește moderat, pe fondul incertitudinilor pe care le resimt companiile, arată un raport al companiei de consultanță Hays. Astfel, doar 1% dintre firmele consultate vor majora salariile cu mai mult de 20%, în timp ce creșteri între 10 și 20% vor acorda doar 15% dintre companii. Raportul conține și un ghid al salariilor pentru mai multe categorii de angajați.
- Care sunt concluziile principale ale analizei privind piața salariilor:
- 52% dintre angajatori spun că se confruntă cu un deficit moderat de angajați calificați.
- 20% dintre companii le vor cere oamenilor să vină mai des la birou.
- 55% dintre angajați sunt mulțumiți cu jobul lor, o scădere cu 10 procente față de anul precedent.
- 64% dintre angajați consideră că pachetul de beneficii ce le este oferit constituie unul dintre cei mai importanți factori (alături de salariu) atunci când își aleg locul de muncă.
- 82% dintre angajatori planifică să angajeze permanent oameni în acest an.
- 57% dintre angajatori au avut dificultăți în anul 2024 la angajarea de salariați cu experiență de muncă (nivel intermediar).
Urmăriți Saptamana.online și în Google News