Comunicat de presă
Retenția forței de muncă tinere în comunitatea locală, evoluția ocupațiilor și apariția unor noi meserii generate de progresul tehnologic, adaptarea ofertei educaționale la cerințele reale ale pieței muncii reprezintă provocări stringente, atât pentru societatea actuală, în general, cât și pentru comunitatea locală. În acest context, la inițiativa Clubului Rotary Bistrița Nosa, cu sprijinul Primăriei municipiului Bistrița, prin implicarea partenerilor locali și internaționali, a fost implementat proiectul pilot „Inovație și excelență în învățământul profesional și tehnic din Bistrița” – un demers esențial în direcția modernizării și alinierii învățământului tehnologic din municipiul Bistrița la standardele actuale.
Proiectul a vizat documentarea și înțelegerea sistemului austriac de învățământ vocațional, cu accent pe modelul dual, în care formarea profesională este strâns corelată cu nevoile pieței muncii. În mod concret, proiectul a vizat sprijinirea liceelor tehnologice din Bistrița în procesul de explorare a unor bune practici educaționale, în vederea inspirării unor eventuale direcții de dezvoltare în învățământul profesional, printr-un schimb educațional și profesional cu una dintre cele mai performante școli tehnice din Europa: Școala Tehnică de Meserii din St. Polten (HAK St. Pölten), Austria.
Astfel, în perioada 3 – 5 aprilie 2025, un grup format din 12 elevi și profesori de la 4 licee bistrițene (Liceul Tehnologic Grigore Moisil, Liceul Tehnologic Agricol, Colegiul Tehnic InfoEL și Liceul Tehnologic Bistrița), însoțiți de reprezentanți ai Clubului Rotary Bistrița Nosa și ai Primăriei municipiului Bistrița, a efectuat o vizită de documentare în St. Pölten, Austria. Această vizită a avut un caracter exploratoriu, permițând participanților să observe modele de bună practică în domeniul învățământului dual, să cunoască metode educative de ultimă oră, să exploreze atelierele dotate la standarde înalte, să interacționeze cu elevii și profesorii școlii austriece. Totodată, delegația a vizitat o unitate de producție locală, unde elevii își desfășoară practica profesională, fiind susținuți direct de angajator.
Ulterior vizitei, participanții vor împărtăși colegilor din școlile lor cele observate, contribuind astfel la deschiderea unui dialog local cu privire la adaptarea treptată a învățământului tehnic la cerințele actuale și explorând, în același timp, perspectiva elaborării unui ghid de bune practici, cu posibilitate de aplicare în învătământul tehnologic din municipiul Bistrița.
Valoarea totală a proiectului a fost de 33.000 lei, acoperind transportul, cazarea și cheltuielile de subzistență ale elevilor și profesorilor/ însoțitorilor, reprezentanții Clubului Rotary Bistrița Nosa și ai Primăriei municipiului Bistrița efectuând deplasarea pe cheltuiala proprie.
Parteneri instituționali: Primăria municipiului Bistrița, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Casa Corpului Didactic a Județului Bistrița-Năsăud, Clubul Lions Bistrița
Clubul Lions St. Pölten Austria, HAK St. Pölten – Școala Tehnică de Meserii St. Pölten
Unități școlare participante: Liceul Tehnologic Grigore Moisil Bistrița, Liceul Tehnologic Agricol Bistrița, Colegiul Tehnic INFOEL, Liceul Tehnologic Bistrița.
Parteneri economici: Rizav Proiect, Turma, Metalfortex, CML.ro, TehniPlast INTL.
Asociația Clubul Rotary Bistriţa Nosa este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 2008, și reunește persoane cu diverse profesii, ce acționează în mod voluntar pentru a servi binele public în societate. Clubul este parte a Rotary International care acționează pe tot mapamondul, reunind peste 1,2 milioane de oameni, uniți sub mottoul: “A servi mai presus de sine”.





Urmăriți Saptamana.online și în Google News