Daria Iurișceva și-a început cariera profesională ca jurnalist în Moscova după care, când menghina cenzurii autorităților a început să se strângă, a făcut pasul către regie și animație. Anexarea Crimeei și apoi invazia restului Ucrainei de către armata Federației Ruse au determinat-o să iasă în stradă în repetate rânduri, activitate care i-a adus până la urmă arestul și, după eliberare, fuga din Rusia.

Jurnalistul româno-american Răzvan Sibii a stat de vorbă cu mai mulți activiști ruși anti-război, dizidente rusoaice feministe care caută, din exil, să contracareze propaganda naționalistă și militaristă a lui Putin prin jurnalism și artă politică.

Într-unul din interviuri, preluat și de publicația Libertatea, o activistă din minoritatea etnică buriată a povestit cum încearcă să demonteze mitul cruzimii buriaților, un mit care le convine de minune și rușilor (care dau vina pe soldații buriați pentru masacrele de tip Bucha) și vesticilor (care protejează imaginea rușilor „europeni” contrastându-i cu buriații și cecenii „asiatici”).

Răzvan Sibii începe o colaborare cu PRESShub și prin interviul cu dizidenta Daria Iurișceva aduce în atenția publică atitudinea tinerilor ruși față de Putin și războiul din Ucraina, precum și modalitățile prin care unii disidenți încearcă să se facă auziți de către generațiile mai tinere care nu sunt nostalgice după timpurile Uniunii Sovietice.

„Încă există oameni normali în Rusia!”

Rusoaica Daria Iurișceva (37 de ani), este artistă multimedia auto-exilată în Marseille, Franța.

S-a născut în Sîktîvkar, capitala Republicii Komi, o regiune din nord-vestul Rusiei, la granița cu Finlanda, cunoscută ca fiind locul în care au fost construite lagăre de muncă forțată și pe timpul Imperiului Țarist și pe timpul Uniunii Sovietice. (Minele din Vorkuta, situate la nord de Cercul Arctic, au fost printre cele mai faimoase iaduri ale gulagului sovietic).

Dialogul cu dizidenta rusă a fost realizat în limba engleză, prin Zoom, și a fost prezentat pe newsletter-ul personal al autorului într-o variantă comprimată. „Iurișceva mi-a fost câteva zile studentă la începutul lui 2023, la un mini-curs de jurnalistică organizat de Universitatea Stony Brook din Statele Unite”, a explicat Răzvan Sibii, care este și cadru didactic universitar în Statele Unite ale Americii, Senior Lecturer în cadrul Facultății de Jurnalism a University of Massachusetts Amherst.

De la istorie la jurnalism și de la artă la activism

PRESShub: Ai făcut facultatea de istorie, dar ai ajuns până la urmă să fii jurnalistă și apoi artistă și activistă. Cum ai intrat pe traiectoria asta?

Daria Iurișceva: Am început să lucrez în jurnalism când eram studentă. Sinceră să fiu, la vremea aceea nu înțelegeam prea multe despre această profesie — era doar o modalitate de a câștiga niște bani. Am lucrat ca jurnalist financiar, timp de vreo opt ani, pentru ziarul Kommersant, care la vremea aceea era un ziar normal, nu ca acum, și pentru agenția de presă Interfax.

În 2014, după anexarea Crimeei, situația jurnaliștilor din Rusia s-a înrăutățit foarte mult. Poate am avut o intuiție, nu știu, dar n-am mai vrut să am de-a face cu jurnalismul. Vroiam oricum dintotdeauna să fac artă.

Mai întâi m-am apucat de pictură clasică, pentru că mi-a plăcut întotdeauna să pictez și să desenez și să spun o poveste prin intermediul imaginii. Dar pictura nu mi s-a părut îndeajuns, așa că m-am dus înapoi la școală să studiez animația.

Acolo am întâlnit o profesoară care m-a influențat foarte mult. Era videografă și scriitoare. Acum e și ea aici în Franța. Cu ea am avut prima mea experiență de artă activistă. În 2018, regizorul ucrainian Oleg Sentsov a fost arestat de către FSB și condamnat la 20 de ani de închisoare.

A intrat în greva foamei, cerând a fi eliberat și el și alți prizonieri politici. Profesoara mea a făcut un apel către breasla videografilor să facă videouri despre fiecare prizonier politic. Am făcut și eu un film scurt de animație.

Te așteptai la consecințe negative din partea autorităților?

Nu. Știu că au trecut doar cinci ani de-atunci, dar era mult mai bine pe-atunci. Exista deja represiune și Putin era deja un dictator, dar mai existau instituții de presă independente, mai exista Memorial.

Chiar vizionarea publică a acestor filme a fost organizată cu ajutorul Memorial. Era periculos, dar nu așa ca acum. Să fiu sinceră, mi-era mai mult teamă că va afla tatăl meu ce-am făcut. Pentru că el, din păcate, crede în propaganda [regimului Putin], la fel ca cei din generația lui care au crescut în vremurile sovietice.

E groaznic, pentru că îl iubesc. Așa e în multe, multe familii în Rusia din cauza războiului.

Protestele și arestul

Ce s-a întâmplat în viața ta când a început războiul în 2022?

Începeam să fiu tot mai critică la adresa autorităților ruse și mă implicam în tot mai multe proiecte. Chiar înainte de invadarea Ucrainei, am participat la un flash mob de animație organizat în sprijinul Memorial. [Faimoasa organizație pentru drepturile omului a fost închisă de către regimul Putin în 2021 – n.red.]

Dar pentru mine 24 februarie [ziua invaziei – n.red.] a constituit ultima linie roșie. Atunci mi-am pierdut orice iluzie în legătură cu țara mea. Mi-a fost greu, pentru că am crescut citind despre cum au luptat sovieticii cu fasciștii. 

Acum noi suntem fasciștii și e o rușine imensă de care nu putem scăpa. E cu noi tot timpul.

În ziua aceea am fost atât de furioasă… Am hotărât că trebuie să facem ceva. Am inițiat o mișcare a animatorilor împotriva războiului. Ni s-au alăturat mulți oameni, ceea ce e important, pentru că artiștii ruși nu erau implicați în politică înainte. Acum aveam un loc în care să ne exprimăm opiniile anti-război.

Citiți continuarea în presshub.ro