Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu
Încă nu-mi e limpede ce mi s-a întâmplat sâmbătă, mă sunase un preot să mă invite, organizează un eveniment pentru strângere de fonduri,
Dumnezeu lucrează prin oameni,
vrea să construiască o casă parohială (în timp ce-l ascultam vorbind la telefon îmi pregăteam un refuz elegant, ipocrit și veridic) și deodată îmi spune că în casa parohială vrea să clădească patru camere în care să găzduiască oamenii sărmani care vin la Cluj cu bolnavi și n-au unde să stea, mi-amintesc brusc, mama Ei, șuruburile din picior și operația aia repetată și chiria exorbitantă din oraș și da, părinte, vin și pe jos, vin orice-ar fi,
și n-a fost orice, m-am îndrăgostit pe loc, cum face inima mea nebună, pe undeva pe lângă Cluj e un sat, Gheorgheni, flancat de două păduri de-o demnitate intimidantă, sunt o mână de români într-o mare de maghiari și e cu pace și respect, la poarta bisericuței două banere cu evenimentul, unul în limba română și celălalt în limba maghiară, la fel de mari și la fel de oneste, părintele Dan lucrează în construcții și bisericuța aia e bizantină, un soi de catacombă cu ferestre, are trei copii, preoteasa e micuță și agilă, iute de minte și cu un umor sănătos, de om care stă bine înfipt pe rațiune, părintele mă sărută și ne îmbrățișăm, o mulțime de oameni în curtea aceea, copii cântă la chitară și dansează în costume populare, fug în bisericuță, e doldora de geologie p-acolo, mă arunc în altar pe jos la răcoarea unui calcar eocen din care îmi zâmbesc familiar câteva Campanilae giganteum, chivotul (bisericuța în miniatură în care domnește Hristos în Trup și Sânge) e cioplit dintr-un calcar trecut pe jumătate prin diageneză, îmi plimb degetele lung pe el și râd de cum le-a potrivit părintele fără să știe, bisericuța aia stă pe un postament de granit, granitul e o rocă moartă, vine din măruntaiele pământului, din astenosfera fierbinte și abiotică, dar calcarul pe care stă bisericuța-chivot a fost cândva viu de tot, atol de corali mustind de viață și ține pe Hristos Înviatul, adică moartea dedesubt, viul pietrificat al Vechiului Testament și învierea prin Legea cea nouă,
și ies apoi în curte și sunt invitat să vorbesc, și vorbesc, și vorbesc, despre Legea ce Nouă și despre drumurile mele de mână cu Desculțul, despre câte am greșit în viața lui Mihai și cum m-a iubit el și m-a iertat, despre Roxana și despre Ea, despre corturile lui Chedar în care locuim, și iar despre Legea cea Nouă care covârșește logica dreptății, despre bunătatea Lui și despre nedeplina noastră bunătate, și-n timpul ăsta nu-mi ies din cap cuvintele părintelui Dan, vreau să fac patru camere pentru nevoiașii care-și aduc bolnavii la Cluj, că asta e Noua Lege,
părinte, mai am două culmi de cățărat în viața asta și-s la jumătatea lor, apoi o să-ți vin alături să facem camerele alea pentru nevoiași, pentru că n-am întâlnit încă preot să ducă până acolo Iubirea, cumpărăm căsuțe pentru amărâți, îi sprijinim cu hrană, le luăm hăinuțe copiilor și medicamente bolnavilor, însă nici unul dintre noi n-am luat acasă pe-amărâți, ca într-o cină de taină, să facem din învățătura Desculțului pătură peste frigul aproapelui nostru,
o să pun și eu niște cărămizi la căsuța parohială și vă îndemn, dacă vă e dor într-o duminică de un loc în care n-ați mai fost, luați-o spre satul Gheorghieni de lângă Cluj, sunt acolo niște oameni care se iubesc și din dragostea lor împletită și-a făcut sandale Dumnezeu, vedeți că la intrare în pridvor, sub picioarele voastre, o să vă zăpăcească o replică a metatoriumului din Hagia Sofia, locul unde erau unși cu mir basileii, și în naos, sub tălpi, o să vi se foiască niște fosile de foraminifere, și pe pereți șase icoane de secol XVIII impecabil restaurate, și tavanul în stil basilical, hemicilindric, și cimitirul cuminte din spatele bisericuței și dacă nu vedeți toate astea nici nu mai contează, o să simțiți iubirea aia pe care o respirau creștinii când urmele Lui erau contur clar în nisipul potecilor,
Dumnezeucareiubireeste, printre noi, ne cere îmbrățișarea,
Doamne, ce bine și ce fericit am fost și încă n-am murit,
mulțumesc.
Ce zi. Ce mai iubire pe pământ!
