Pe parcursul istoriei, românii au luptat cu devotament pentru câștigarea independenței, suveranității si unității naționale. Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918 a însemnat realizarea
idealului național de secole a poporului român.
Acum când sărbătorim 106 ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la Alba Iulia, avem datoria morală să-i cinstim cu respect pe eroii neamului românesc. Să nu uităm niciodată curajul și devotamentul cu care au luptat și să-i avem mereu ca exemplu.
***
Pentru a cinsti acest important eveniment, Ziua Națională a României, Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” va desfășura următoarele activități în data de 1 Decembrie:
– începând cu ora 15.00, în Piața Centrală din garnizoana Bistrița, se va desfășura ceremonia publică prilejuită de sărbătorirea Zilei Naționale a României, în cooperare cu autoritățile administrației publice locale, ulterior defilarea efectivelor participante din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,BISTRIȚA’’ al județului Bistrița-Năsăud și a Penitenciarului Bistrița.
– expoziția de tehnică (static display) din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată va fi organizată pe Pietonalul Liviu Rebreanu în intervalul orar 14.00-17.00.
– începând cu ora 17.30, va avea loc retragerea cu torțe, care vor fi aprinse în curtea Protopopiatului Bistrița urmând a se deplasa pe itinerarul: Strada Liviu Rebreanu – Bulevardul General Grigore Bălan –
Strada Avram Iancu.
Foto arhivă
Urmăriți Saptamana.online și în Google News


