La data de 15 iunie a.c., un autoturism nu a oprit la semnalul efectuat de polițiștii din cadrul Secției 6 Politie Rurala Năsăud. Echipajul a continuat în urmărirea acestuia pe Drumul Județean 173B prin Tărpiu, iar la un moment dat, autoturismul a părăsit partea carosabilă, șoferul fiind interceptat de către polițiști.
La volan a fost identificat un bărbat de 43 de ani din Dumitra.
Verificările polițiștilor cu privire la șofer au indicat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Totodată, cu privire la autoturism, polițiștii au stabilit faptul că acesta este neînmatriculat, având totodată aplicate numere de înmatriculare false, atribuite altui autoturism.
În urma testării cu aparatul alcooltest a șoferului de 43 de ani, a rezultat valoarea de 0.76 mg/l alcool in aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul cu numere false și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News


