Festivalul „Povestea Vinului” revine la Bistrița, în perioada 22–24 august 2025

Data:

După o pauză de doi ani, evenimentul care celebrează vinul, arta și cultura urbană revine în centrul istoric al municipiului Bistrița, într-un format extins, cu mai multe zone de activități și un program variat de concerte și experiențe gastronomice, anunță Primăria Municipiului Bistrița.

Festivalul „Povestea Vinului” va avea loc în perioada 22–24 august 2025 și se va desfășura pe două axe tematice:

  • Axa Artelor: Bulevardul Republicii (zona Colegiului Național „Liviu Rebreanu”) – Piața Centrală – Piața Mică – Palatul Culturii
  • Axa Breslelor: Turnul Dogarilor – Strada Gheorghe Șincai

Organizatorii propun un traseu pietonal care le oferă vizitatorilor ocazia de a redescoperi orașul într-o atmosferă relaxată, cu accent pe produse locale, artă contemporană, tradiții meșteșugărești și muzică live.

Pe durata celor trei zile de festival, vor fi prezente crame din regiune cu degustări de vinuri locale, standuri de gastronomie artizanală, expoziții și demonstrații de artă și meșteșuguri.

Evenimentul va include și o scenă principală amplasată lângă foișorul din Parcul Municipal, unde vor concerta artiști din zona jazz, pop, indie și fusion. Printre numele anunțate se numără:
Mihail, Koszika & The Hotshots, Jazzybit, Dima Belinski, Timothy Kross, Florin Ștefan & Band, Soiree, Jam, Bancea, Borzoș, Năsăudean.

Prin această ediție, organizatorii își propun să reactiveze spațiile urbane din zona centrală și să creeze o legătură mai puternică între comunitate, oraș și cultura locală.

„Ne dorim ca bistrițenii să-și redescopere orașul și, prin experiențele trăite aici, să devină ambasadorii autentici ai Bistriței”, transmit organizatorii.

Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural „George Coșbuc” și A.D.I. Turism Bistrița-Năsăud, la inițiativa Asociației Mocănița Transilvaniei.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...