Sângeorz-Băi și Maieru: acțiuni desfășurate în sistem integrat pentru siguranța elevilor

Data:

La data de 19 martie a.c., în intervalul orar 10.00-12.00, polițiștii Biroului Siguranță Școlară împreună cu polițiști din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi, Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității și jandarmi au derulat activități preventive, pentru siguranța elevilor.

Activitățile au fost desfășurate în zona adiacentă, dar și în incita unor unități școlare din Sângeorz-Băi și au avut în vedere prevenirea absenteismului școlar, a faptelor cu violență în rândul tinerilor, prevenirea comercializării și consumului de tutun, alcool și băuturi energizante elevilor.

Astfel, au fost controlate 4 societăți comerciale și au fost legitimate 34 de persoane. De asemenea, polițiștii de la Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități preventive la care au participat peste 380 de elevi. Totodată,  au verificat și instruit 2 agenți de pază cu atribuții în școli.

În cadrul acțiunii derulate ieri, au fost depistați 6 elevi care absentau de la cursuri, pentru care polițiștii au întocmit comunicări către conducerea școlilor unde învață. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 9  sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.000 lei, dintre care 3 conform Legii 61/1991, 4 conform OUG 195/2002 și 2 conform Legii 252/2003.

Tot ieri, 19 martie, polițiștii de la Siguranță Școlară împreună cu cei ai Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au derulat activități similare, în localitatea Maieru. Suplimentar, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au efectuat verificări în proximitatea unităților școlare cu privire la respectarea regulilor de circulație. Astfel, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni la regimul rutier, 2 dintre acestea vizând conducătorii de trotinete.

Pe parcursul activităților preventive desfășurate, polițiștii le-au reamintit elevilor că vârsta minimă de la care pot conduce o bicicletă sau o trotinetă este de 14 ani, precum și obligațiile de siguranță în trafic pe care trebuie să le respecte.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...