PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Data:

Reportaj realizat la Recea Cristur de Ruxandra Hurezean

„Ce ați făcut, băi? Ne-ați făcut de râsul lumii! Să ne știe o țară întreagă de proști!”, tună primarul în fața familiilor celor arestați duminică în Recea-Cristur.

S-au adunat în fața porții, mame, neveste, copii și nurori. „De câte ori a venit salvarea la voi, de câte ori nu v-a ajutat pe voi și pe copiii voștri bolnavi, ce v-a venit să atacați ambulanța?! Acum e bine ce s-a întâmplat? ”

„Păi, domnu’ primar, s-or speriat copiii, că au încercat să-i celuiască (momească – nota red.) cu ciocolată, le-o arătat un număr de telefon și i-or întrebat unde stă bolnavul ăla și ei or zâs că asta e salvarea neagră care ia copiii! Asta o fost, toți ne-am speriat!”

„Și era neagră salvarea? Neagră era?! Era albă și avea cruce roșie! N-ați mai văzut salvări în viața voastră?” „Era noapte și s-o văzut neagră… domn primar!” „Cum noapte, femeie, că sunt leduri peste tot, avem șoseaua luminată ca ziua!”, „Era mai pătrățoasă așa, nu ca salvarea noastră și copiii or zâs asta e salvarea neagră, erau speriați, dumnia voastră ce ați face, nu v-ați apăra copiii?” „Păi v-a luat cineva copiii? De ce la ora aia nu erau în casă?”.

Silvia Lăcătuș este mama unor băieți implicați. Își aranjează băsmăluța albă pe cap și încearcă să explice mai bine: „Or văzut pe telefoanele alea că e o salvare neagră care ia copiii – și când or văzut-o pe asta că era mai altfel decât salvările noastre or zis că aia e!” „Sunt salvări noi, femeie, sunt în toată țara! Ce vreți, de câte ori apare o mașină nouă să v-o prezint mai întâi vouă, s-o știți voi!”

O femeie mai tânără se plânge că băiatul ei a fost „luat” din celălalt capăt al străzii, el n-a fost la scandal. Iar primarul îi răspunde că asta se va vedea „pe camere” și dacă e așa, o să vorbească avocatul pentru el. Primăria nu are niciun amestec, e treaba procuraturii de acum.

„Când au venit copiii speriați, ați sunat la Poliție să spuneți că umblă o salvare neagră prin sat și vă e frică că vă ia copiii?” „Am sunat, dar după ce s-o întâmplat nenorocirea. Și o vinit domnu’ Marcel și așa o urlat la noi că ce prostie am făcut! O urlat de numa’!”

Domnu Marcel este polițistul din sat. Iar o femeie în vârstă, slabă, îmbrăcată în negru, cu un șorț albastru fosforescent se apropie de grup și tot repetă că salvarea era neagră. Primarul îi mai spune o dată că era albă și se vedea în lumină că era albă, iar ea îl privește pierdută, îngrijorată. O întreb cum o cheamă și spune că Minerva… „Cum Minerva, femeie, Rozalia Covaci te cheamă!”, o corectează primarul. „Ei, dar așa îmi zice…” Este mama Laurei Covaci, arestată pentru că a atacat ambulanța sâmbătă seara, la ieșirea din Recea-Cristur spre Dej. Fiica ei este cap de listă a celor șapte acuzați de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej și reținuți în arest în cazul atacului asupra ambulanței.

Citiți continuarea pe PressHub.ro

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...