-de Ziua Culturii Naționale-
de Ion Lucian Petraș
Mihai Eminescu, poetul nostru național, are mai multe conexiuni cu județul nostru, cu Bistrița și cu Năsăud. Așa cum știm, Mihai Eminescu s-a îndrăgostit și a suferit alături de Veronica Micle, poeta care s-a născut la Năsăud. Așadar inima de aur a marelui poet a fost furată de o doamnă de pe plaiul năsăudean, totul s-a întâmplat la Iași, așa cum știm, iar relația lor a fost una cu multe încercări dar care s-a păstrat vie până în clipele de pe urmă ale celor doi.
”Când te-am văzut, Verena, atunci am zis în sine-mi/ Zăvor voi pune minții, simțirei mele lacăt,/ Să nu pătrundă dulce zâmbirea ta din treacăt/ Prin ușile gândirei, cămara tristei inimi.” spunea Eminescu în rândurile sale. Ca un răspuns al mesajului său, confirmând că o singură clipă a fost de ajuns ca ei să aibă acea revelație, Veronica Micle mărturisește, tot în versuri: „Și-acum mă’ntreb eu: simțirea adâncă/ Cum de se naște pentr’un portret?/ Căci nu văzusem ochii tăi încă/ Știam atăta că ești poet!”
Un alt element care are legătură cu familia poetului este faptul că în imobilul de pe Bulevardul Independenței nr. 24, a locuit, între anii 1924 – 1929, căpitanul Matei Eminescu, fratele mai mic al celui mai mare poet român din toate timpurile.
Imobilul este o construcție de la începutul secolului XX, respectiv din anul 1912, cu elemente arhitecturale din curentul Art Nouveau, una dintre cele patru clădiri din Bistrița construite în acest stil. Aceasta i-a deservit ca și locuință de serviciu cumnatului său, subprefectul Alexandru Pălăgieșu. De-a lungul timpului, clădirea a avut diferite destinații, ultima dată fiind folosită ca și Casă a Corpului didactic Bistrița Năsăud.
Deoarece se află într-o stare de degradare avansată, Consiliul Județean a adoptat în octombrie 2019 un proiect de hotărâre pentru modernizarea și reabilitarea acesteia, iar consilierii au votat pentru această investiție, care se ridica atunci la 8.020.690,94 lei.
Intervenția la clădire presupune extinderea demisolului, consolidarea planșeului peste demisol, consolidare planșeu peste parter, consolidare șarpantă. La exterior e nevoie de intervenții la acoperiș, finisaje, tâmplărie, scări, balustrade și grilaje. În interior e nevoie de finisaje, mansardare, pardoseli, tâmplărie și lucrări la scări.
“Prin acest proiect Consiliul Județean Bistrița-Năsăud dorește restaurarea construcției și realizarea “Casei Colecțiilor și documentelor de patrimoniu” cu funcțiune muzeală și de arhivă, ce va cuprinde depozitarea și expunerea exemplarelor de carte de patrimoniu, prin intermediul mobilierului cu rafturi, dulapuri, panouri de expoziție și vitrine. Ocazional se vor desfășura evenimente culturale – prezentări, conferințe, lansări de carte, vizionări, etc. – pentru un număr maxim de 50 de persoane”, precizau reprezentanții CJ BN la vremea respectivă.
Casa colecțiilor urma să devină o locație în subordinea Bibliotecii Județene George Coșbuc care deține în acest moment numeroase colecții de la mari scriitori și critici literari, dar și fondul de carte de patrimoniu, incunabule, respectiv cea mai veche biblie din Transilvania. Fondul de carte veche al Bibliotecii Județene este de peste 30.000 de volume de foarte mare valoare și care au nevoie de un spațiu adecvat pentru depozitare și cercetare.
„Vor fi amenajate săli speciale pentru manuscrise, dactilograme şi cărţi care au fost donate Bibliotecii Judeţene (Eugen Lovinescu, Ion Marin Sadoveanu, Nicolae Manolescu, Nicolae Balotă, Mihai Zamfir, Petru Poantă, Dorin Tudoran, Viorica Nișcov, Andrei Marga, Eugen Munteanu, Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Ion Oarcăsu, Zaharia Sângeorzan, etc.). Nu vor lipsi publicaţiile şi cărţile cu autografe de la mari personalităţi culturale.
Clasicii literaturii române, născuţi în judeţul Bistrița-Năsăud (Andrei Mureşanu, Liviu Rebreanu, George Coşbuc, Ion Pop Reteganul, Veronica Micle, etc.) vor avea şi ei săli în care le va fi expusă opera. Instituţia va fi nu doar o bibliotecă înzestrată cu colecţii personale de carte şi manuscrise, în care se va putea cerceta (elevii şi studenţii având oportunități pentru a elabora lucrări de specialitate), dar şi o instituţie ce va fi integrată în circuitul turistic, astfel încât toţi cei interesați să poată intra în contact cu colecțiile și documentele de patrimoniu expuse aici” aflăm de pe site-ul oficial al Bibliotecii Județene.
Mai multe detalii despre activitățile care se vor desfășura în acest imobil aflați în video de mai jos: https://youtu.be/8eezKl26h0Q
Deși bunele intenții ale Consiliului Județean în legătură cu această clădire sunt de bun augur, totuși din 2020 nu s-au mai făcut pași în implementarea acestui proiect. Ultimul anunț public legat de proiect este făcut pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene și ne anunță o vizită cu proiectanții la clădirea în cauză.
O postare de pe pagina de facebook a domnului Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene, realizată chiar astăzi ne anunță că au început lucrările la clădire, fără alte detalii, vom ține aproape de acest proiect și revenim cu amănunte.
Mormântul lui Matei Eminescu realizat de cetățeni și uitat de autorități, și atunci și acum
Despre mormântul lui Matei Eminescu din Cimitirul Municipal aflăm din cotidianul Răsunetul o istorie interesantă, din care desprindem faptul că autoritățile locale nu au pus preț niciodată pentru memoria acestuia. De fapt, la inițiativa unui grup de cetățeni s-a amenajat mormântul cândva în anii 1970, ulterior nu s-au mai făcut alte lucrări. Deși Matei Eminescu este un erou decorat de statul român el nu are un loc de veci în cimitirul eroilor.
Matei Eminescu a fost ofiţer al Armatei Române, decorat pentru bravură în războiul de independență din 1877 şi în al doilea rând, pentru că Matei Eminescu era fratele genialului poet şi nu avea un mormânt aşa cum se cuvenea, un grup de bistrițeni au făcut un gest simbolic. Unul dintre inițiatorii acestei acțiuni, col (r) Baciu Emil (Dumnezeu să-l odihnească!) relata pentru cotidianul Răsunetul că mormântul era un loc plin de buruieni și neîngrijit. „Chiar atunci, în august 1971, am făcut o poză la mormântul lui Matei. Indignaţi de ceea ce văzusem, ne-am adresat profesorului de română de la liceul „Liviu Rebreanu”, pe care-l cunoşteam, fiindu-i elev odinioară, Leonida Dănilă. Ne-a împărtăşit nemulţumirea şi la rândul său şi-a arătat dorinţa de a face ceva.
După discuţia cu domnul profesor Dănilă, am constituit un comitet din care a făcut parte profesorul Dănilă, juristul Ioan Mânzat şi eu, tot jurist la acea vreme. Ne-am adresat primarului Bistriţei, domnul Andrei Weingarner, cel care ne-a pus la dispoziţie materialele necesare, sugerându-ne ca noi să găsim meseriaşii. Şi l-am găsit pe domnul Nedelea, un lucrător în piatră de toată isprava. L-am plătit tot noi, cum am putut, şi după o perioadă mormântul lui Matei Eminescu a fost gata, aşa cum se poate vedea şi astăzi.
Domnul profesor Dănilă a întreţinut o bogată corespondenţă cu fiul lui Matei Eminescu, respectiv marele istoric Gheorghe Eminescu. Chiar i-am trimis o poză de la mormântul tatălui său. Emoţionat, şi foarte mulţumit, ne-a trimis o scrisoare de-a dreptul tulburătoare pe care o redăm în cele ce urmează: „Mult stimate domnule profesor Dănilă. Mă grăbesc să vă confirm primirea scrisorii şi a fotografiilor care mi-au sugerat câteva reflecţii. Din lunga mea viaţă încărcată de atâtea epocale evenimente, n-au lipsit nici surprizele mari, nici emoţiile tari. Dar o surpriză atât de plăcută şi o atât de profundă emoţie ca cea produsă de frumoasa dumneavoastră scrisoare nu-mi aduc aminte a fi încercat din ziua când tânăr locotenent am participat la încoronarea de la Alba Iulia. De multă vreme, proiectasem împreună cu sora mea să luăm de la Bistriţa osemintele tatălui nostru şi să le ducem fie la Ipoteşti, fie la Belu, în cavoul familiei. Decesul surorii mele a făcut ca proiectul să fie amânat. Bineânţeles că astăzi, după mişcătorul dvs. gest, problema nu se mai pune. Şi este bine că s-a întâmplat aşa, fiindcă faptul că Mihai îşi doarme somnul de veci în Muntenia, părinţii lui în Moldova, sora lui, Aglaea, în Bucovina, şi Matei în Ardeal apare ca un simbol al unităţii indestructibile a neamului românesc. În ce mă priveşte, sorţii mi-au hărăzit şansa de a fi putut continua o tradiţie. Mihai, în 1877, a luptat cu redutabila lui pană gazetărească, în coloanele ziarului „Timpul”, Matei a luptat cu sabia la Smârdan şi Plevna şi eu la Mărăşeşti. Din toată cariera mea pot spune că cei mai frumoşi ani au fost aceia când, cu grănicerii mei, patrulam de-a lungul Nistrului, vegheaţi de zidurile cetăţilor lui Ştefan şi de umba uriaşă a marelui voievod. Cei din generaţia mea, pe care noi, cu-n legitim orgoliu, am numit-o generaţia de la 1916, am trăit atât de multe şi atât de mari evenimente încât putem spune ca Octavian Goga „Prea grea povară în geana unei singure vieţi”.
Iată, iubite domnule profesor Dănilă, numai câteva din reflecţiile pe care mi le-a sugerat gestul dumneavoastră cu o atât de puternică semnificaţie românească. Te rog să primeşti, o dată cu recunoştinţa mea, mărturia sentimentelor de caldă şi statornică prietenie. Am adresat o scrisoare de mulţumire şi tov. preşedinte al Consiliului Popular. Cât priveşte pe domnul Nedelea, care atât de fericit inspirat a modelat marmura, neştiindu-i adresa, vă rog pe dvs. să-i transmiteţi toate felicitările pentru realizarea artistică. În speranţa unei revederi, rămân al dvs., Gheorghe Eminescu – Bucureşti, la 3 septembrie 1977.”
Puteți citi integral interviul cu colonel (r) Baciu Emil la adresa https://rasunetul.ro/povestea-monumentului-lui-matei-eminescu-din-bistrita-fiul-acestuia-le-multumeste-initiatorilor
