de Ion Lucian Petraș
fotograf Foto Marco Gered Zsolt
Luni am plecat de dimineață împreună cu Foto Marco Gered Zsolt (https://www.facebook.com/fotomarco.geredzsolt) spre Măgura Ilvei pentru un foto-reportaj despre cioplitorii în piatră din această comună. Un meșteșug pe cale de dispariție, acesta al cioplitului în piatră, care a fost învățat de oamenii de pe Ilve, în special de cei din Măgura Ilvei și Poiana Ilvei, de la meșterii italieni care au fost contractați să edifice lucrările de artă din Complexul de cale ferată Larion. O istorie inedită care ne duce de la Măgura Ilvei până la Versailles, pe care o puteți afla în cele de mai jos.
Comuna Măgura Ilvei a fost înființată începând cu anul 1762, odată cu Ilva Mare, aşa cum reiese din consripţia militară din anul 1763/64, privind localităţile militarizate din Valea Rodnei de Curtea -Imperială Vieneză în cursul anului 1762. Localităţile de pe Valea Ilvei s-au constituit ca unităţi administrative separat de Maieru, Ilva Mare şi Rodna, în condiţiile favorabile militarizării Văii Rodnei. Măgura era numită în vorbirea populară „După Măgură”, pentru că măierenii aşezaţi aici cu secole în urmă, de câte ori mergeau ori veneau din acest loc înainte de a se forma comuna spuneau că merg „După Măgură” – adică după dealul Măgura Caselor care străjuieşte ca un turn de control și de graniţă între Valea Someşului şi Valea Ilvei, între Maieru şi Măgura Ilvei, aflăm de pe site-ul primăriei. Comuna Măgura Ilvei are în prezent 2238 de locuitori din care 1343 femei şi 895 bărbaţi în cele două sate: Măgura Ilvei , satul de reşedinţă şi Arşiţa şi o suprafaţă – intravilan – de 289.10 ha.
Măgura Ilvei este străbătută de Calea ferată Ilva Mică-Vatra Dornei care a fost dată în folosinţă în anul 1939. Până în jurul anului 1950 a existat şi calea ferată îngustă aparţinând societăţii Regna, care a fost dezafectată.
De la administratorul firmei Andezitul SRL Măgura Ilvei, Ioan Șot, aflăm o parte din istoria cioplitului în piatră și cum a ajuns Măgura Ilvei să fie un reper în acest domeniu. Astfel, primele cariere organizate în Măgura Ilvei, așa cum se relatează în lucrarea monografică a lui Alexandru Coroiu și Mircea Vlădică, „50 de ani – O istorie săpată în piatră”, au apărut după Primul Război Mondial. Primii care au exploatat în mod organizat piatra au fost un grup de aproximativ 400 de prizioneri de război care au fost aduși în carieră pentru că începuse marele proiect de construcție a căii ferate Ilva Mică – Vatra Dornei și era nevoie de piatră cioplită pentru lucrările inginerești și de artă ale căii ferate. Pe acest traseu deosebit de frumos și spectaculos situat într-un cadru natural mirific, la granița dintre Ardeal și Bucovina, construcția căii ferate a continuat până în anul 1939. Antreprenorii acestei lucrări au fost Francesco Cabassi și Carlo Gorii din Toscana, Italia, persoane care au condus destinele carierelor de atunci și care au inițiat meseriașii din zonă în arta cioplitului.
Piatra extrasă și prelucrată în Măgura Ilvei este cunoscută pe toate meridianele prin lucrările la care a fost utilizată. Ca să amintim doar cele mai recente, andezitul nostru îl găsim în piața Parlamentului din Budapesta, la Sibiu în Piața Mare, la Oradea, Timișoara sau la Cluj-Napoca. Pentru mai multe informații vizitați pagina de facebook Andezit Ilva Stone, https://www.facebook.com/andezitstone.
La Măgura Ilvei se păstrează încă viu acest meșteșug al cioplitului în piatră și datorită firmei Andezitul SRL care a asigurat în timp menținerea activității tradiționale pe lângă cea automatizată.
Într-o zi de luni, pe o vreme geroasă la -4 grade Celsius am găsit la lucru 3 cioplitori în piatră, din cei câțiva (care se pot număra pe degete) care duc mai departe această meserie.
Din discuțiile cu nea Cotruț Miluț am aflat ce instrumente se folosesc și cât de grea este această muncă: manțeta e un ciocan cu vidia, cu care se îndreaptă piatra, ea poate să fie de mai multe dimensiuni; sub piatra la care se lucrează trebuie să fie pământ ca să permită pietrei să joace; un alt ciocan este rotund și ține drept linia de spargere a pietrei; cu un alt ciocan cu vidia se sparge piatra mai mare. Am auzit și alte cuvinte specifice: rigadă (linia dreaptă a pietrei, muchie), laș (fisură în piatră), să cupleze piatra (să se spargă uniform), icuri pentru piatra mare bloc, șpiț, zăvoade de fier, poncet (un fel de icuri legate cu bucăți de piele), pioadă (o fibră pe care trebuie să o vezi și să știi unde să dai ca să spargi piatra mare bloc).
Deși literalmente acești oameni pot fi numiți sfarmă piatră, ei nu sunt niște uriași, poate doar sufletul lor este mare, în rest sunt de o simplitate care te înfioară. Nea Miluț, om de munte la 67 de ani, a trecut prin COVID, cu lapte, o leacă de ginars și usturoi, leacuri băbești spune el. Miluț are ginere și este mândru cu el, este fierar și lucrează la propria fierărie, dar este și angajat paznic la carieră.
Din fotografii vedeți mai bine ce înseamnă această muncă și să vă gândiți că afară erau -4 grade C, iar în atelierele lor cioplitorii au câte o sobă mică dar trebuie tot timpul să stea cu geamul deschis (este un geam mic prin care sar afară bucățile de piatră).
Nea Bora Ștefan, un om cu un zâmbet de vedetă, ne întâmpină și ne invită în atelierul lui, unde este mai mult loc, ba chiar ne oferă o cafea și insistă să ne servească. Ne spune că mai sunt puțini oameni care știu meserie, dar nu prea vin iarna, pentru că e mai greu. Nea Ștefan ne zice că a lucrat și în Franța, tot la cioplit piatra, aproape 7 ani. Are probleme cu coloana și a venit acasă, are 58 de ani și i-a învățat și pe alții să cioplească. Simplitatea acestor oameni este una de un firesc aparte, sunt foarte sfioși, nu se laudă, trebuie să-i iscodești cu întrebări ca să afli mai multe de la ei. Cu condițiile sunt adaptați și pentru ei e o activitate normală, nu se plâng. Cu 15-20 de ani în urmă erau circa 150 de cioplitori, veneau inclusiv din Maieru, pe jos peste măguri, făceau cărare prin zăpadă. Acum se face multă concasare pentru piatra de terasamente și pentru fundațiile de la drumuri, sau se lucrează mult mecanizat (piatră tăiată pentru glafuri, scări, pavaje de diferite dimensiuni).
Cleja Ioan este cel mai sfios dintre cioplitori, a fost reticent la început, dar apoi a fost o revelație prin ce ne-a povestit. De la nea Cleja Ioan aflăm că tot este și un avantaj că s-a mecanizat această activitate pentru că blocurile mari nu mai trebuie tăiate manual, dar meseria e una grea și neatractivă pentru tineri, care se feresc de munci fizice. Nea Ioan ne spune așa în treacăt că a lucrat în Franța, el a fost primul care a plecat și a lucrat la monumente istorice, l-a dus acolo și pe Ștefan colegul lui. Apoi ne aruncă știrea, el a lucrat la Palatul Regal de la Versailles. De fapt a lucrat la o carieră de piatră din Fontainebleu unde se cioplea piatra pentru pavajul curții regale de la Palatul Versailles. Firma la care lucra el a primit o ofertă pentru a realiza piatra necesară acestui palat, pentru că patronul nu mai avea muncitori (majoritatea s-au pensionat și au plecat pentru că erau din Portugalia) a apelat la Ioan să îi aducă muncitori din România. Nea Ioan a făcut o echipă de 14 cioplitori, a dus inclusiv fierar care să le facă sculele, și au realizat toată piatra pentru palat într-un timp de un an și opt luni. Cioplitorii din Măgura Ilvei au realizat pavajele din piatră pentru Palatul Versailles. De asemenea, măgurenii au lucrat la foarte multe monumente istorice cel mai celebru fiind cel de la Versailles și palatul lui Napoleon din Fontain Bleu. Nea Ioan ne povestește și despre istoria acelor locuri, despre Ludovic al IV-lea, Napoleon Bonaparte. Și Cleja Ioan are probleme cu coloana și s-a întors acasă din motive de sănătate.
Pe românii care au lucrat la curtea regilor Franței îi găsiți la Măgura Ilvei, piatra de andezit din această zonă este celebră în țară și în lume, dar la Bistrița pasajele, Piața mică, și alte locuri reabilitate pe fonduri europene au fost “restaurate” cu piatră adusă din China, Grecia și Turcia.
Recent primarul Bistriței, Ioan Turc anunța că piatra naturală este prea scumpă și că Piața Centrală se va reabilita cu pavaje din beton care imită piatra naturală. Dacă nu am avea munții aceștia atât de aproape aș înțelege, dar în condițiile astea nu pot să accept că preferăm kitsch-ul în detrimentul unor reabilitări profesioniste.
Domnule primar Ioan Turc, nea Ioan din Măgura Ilvei ne-a spus că la Palatul Versailles se lucra cu arhitectul pe șantier. Acel arhitect stabilea regulile, nu ca aicea primarul, și a dispus să se ridice fiecare piatră, să se măsoare și să fie pusă alta în loc exact de aceeași dimensiune. Fiecare piatră din curtea de la Versailles, pe care poate ați vizitat-o, a trecut prin mâinile acestor oameni de munte, cu care eu mă mândresc.
Pentru că un foto-reportaj presupune prezența unui artist fotograf, vă invit să vedeți mai jos fotografiile surprinse de Foto Marco Gered Zsolt, care ne prezintă un crâmpei din viața cioplitorilor în piatră de la Măgura Ilvei.
