de Ion Lucian Petraș
Primarul Ioan Turc a anunțat, în conferința de presă din data de 30 decembrie a.c., că Primăria Muncipiului are în vedere mai multe achiziții de imobile, printre care și Casa Andreas Beuchel sau Casa Ion Zidaru. Clădirea în cauză este deținută de doctorul Roşca Gabriel și rudele acestuia, a fost restaurată în anul 2007-2008 și în prezent este de vânzare pe mai multe site-uri specializate la prețul de 980.000 de euro. Primarul a anunțat că o posibilă destinație pentru imobilul în cauză este aceea de Salon expozițional de artă.
Vedeți declarația aici
https://www.facebook.com/primariamunicipiuluibistrita/videos/887426298511187/
Din punctul de vedere al conservării și protejării patrimoniului cultural național achiziționarea acestei clădiri de către primărie este o decizie foarte bună, un pas important într-o eventuală valorificare a patrimoniului în strategia turistică a Bistriței. Investițiile de acest gen nu pot decât să aducă mai mulți turiști și să facă Bistrița cunoscută în țară și în lume. Mai mult, prin destinația aleasă se asigură un spațiu expozițional suficient pentru că Bistrița duce lipsă de astfel de locații, sala Uniunii Artiștilor Plastici din Sugălete fiind prea mică, iar pentru expozițiile mari sunt utilizate tot mai des sălile de la Complexul Muzeal Județean.
Casa Ion Zidaru are o istorie foarte interesantă fiind legată de ceea ce înseamnă Bistrița din toate timpurile, începând de la Andreas Beuchel, notar, de două ori judele Bistriței și cel mai important locuitor al casei, până la comandamentul sovietic stabilit în această casă, sau naționalizarea ei și trimiterea proprietarului ei la canal, ca deținut politic. Clădirea este monument istoric de clasă A, înregistrat cu COD LMI BN-II-m-A-01465.
În timp, casa a devenit un adevărat simbol pentru turiști și bistrițeni, ea reprezintă în continuare un punct de reper, cunoscută și ca Restaurant Central, pentru cei mai în vârstă fiind un punct celebru de întâlnire la Central.
Deși casa este de vânzare de mult timp, sub administrația Crețu (PSD) nu a fost dorită, iar primarul Crețu Ovidiu a refuzat în 2014 să facă o eventuală ofertă motivând prin faptul că nu sunt prinși bani în buget și că nu intră în planurile primăriei (sursa timponline.ro).
Agenția imobiliară Remax prezintă astfel istoricul acestei clădiri:
“În urma retrocedării, agenţia imobiliară ReMax Bistriţa DeLuxe, pune spre vânzare una dintre clădirile cu o importanţă deosebită ale Bistriței.
În evoluţia arhitecturii civile a Bistriţei medievale numita Casă Ion Zidaru ocupă un loc distinct, care marchează trecerea de la arhitectura gotică la cea renascentistă. Ocupând parcela de la colţul sud-estic a Marktplatz, despărţită de strada Lemnelor prin ulicioara Poştei, casa a fost proprietatea unora din cele mai înstărite familii ale oraşului. Sondajele arheologice, realizate cu prilejul lucrărilor de restaurare din anii ’70 ai secolului trecut, au evidenţiat faptul că parcela a fost ocupată începând cu secolul XIII, când s-a ridicat o construcţie de lemn în care a funcţionat un atelier pentru prelucrarea pieilor, ulterior fiind amenajat un atelier de prelucrare a fierului.
Edificiul din piatră a fost ridicat pe parcela amintită în a doua jumătate a secolului al XV-lea, atunci când în Bistriţa se declanşează un amplu proces de urbanizare, trecându-se, mai ales în zona centrală, la construcţii din piatră, spaţioase, pe doua niveluri, conforme pretenţiilor şi nevoilor unui patriciat bogat şi instruit. Clădirea ocupă un front de 13 m desfăşurat după un model cunoscut, în formă de L între frontul Pieţei Centrale, actuala stradă Vasile Naşcu şi Piaţa Mică, şi cuprinde un demisol, parter, mezanin şi un etaj. În planul parterului se află o sală mare, cu o boltă pe nervuri şi în continuare, uşor denivelată, pivniţa, în dreapta cărora se află gangul carosabil cu boltă semicilindrică.
Mezaninul are încăperi doar deasupra pivniţei, fiind tranformat masiv de reamenajări ulterioare. Etajul cuprinde o sală mare la faţadă, divizată în două încăperi, şi bucătăria şi dormitoarele în spatele palotei. Faţada principală are la parter în dreapta poarta carosabilă cu gang, ancadramentul cu deschidere semicirculară cu muchia teşită. În stânga porţii, accesul la încăperea cu boltă pe ogive se realizează prin uşa cu ancadramentul rectangular, profilat, flancat de două ferestre cu deschidere semicirculară, de factură renascentistă.
Un fragment de ancadrament de fereastră în arc frânt se conservă în parametrul parterului, şi aparţine etapei care a precedat boltirea încăperii. Etajul are trei ferestre cu ancadramente dreptunghiulare din piatră, împărţite prin două menouri şi o traversă în şase foi, cu profilatură de Renaştere. Între cele două ferestre din dreapta frontului este montat un balcon cu balustradă traforată, a cărei uşă de acces are deschiderea în lintel pe console. Cornisa profilată cu taloane şi listeluri aparţine repertoriului de renaştere. Acoperişul în trei ape are învelitoare din ţiglă solzi.
Frontul lateral are la nivelul soclului răsuflători dreptunghiulare, parterul şi etajul au deschideri care au primit cu ocazia restaurării ancadramente preluate din tipologia ferestrelor de la Casa Argintarului. Etapa gotică a construcţiei se conservă atât în planul general al clădirii, cât şi într-o serie de detalii de pietrărie: profilatura ancadramentelor şi nervurilor bolţii încăperii parterului. Masiva restructurare, şi, în mare măsură reclădirea casei, pe care „a zidit-o în cea mai mare parte din pietrele oraşului”, se datorează noului proprietar, Andreas Beuchel, cel care a achiziţionat-o în jurul anului 1520.
El făcea parte dintr-o bogată familie bistriţeană, şi, care după studiile efectuate la Universitatea din Cracovia revine la Bistriţa, unde are o ascensiune rapidă atât în plan social, cât şi ca poziţie economică, în urma contractării unor căsătorii cu membre ale unor familii bogate şi influente. Deţinând demnităţi importante: notar al oraşului, jurat şi în două rânduri jude al oraşului, Andreas Beuchel cade victima unui complot militar, iar în 1531 este judecat, condamnat la moarte şi executat prin decapitare. Capul lui este pus într-un coş cu nuiele şi este aruncat în apa Bistriţei, imagine care se regăseşte pe peretele de NE al Bisericii Evanghelice, aflată la doar câţiva paşi de casa Andreas Beuchel.
După dispariţia proprietarului, casa a revenit oraşului, care a vândut-o în anul 1533 lui Christian Pomarius contra sumei de 500 de florini. Noul proprietar, personaj la fel de important şi cu rol major în viaţa oraşului – cel care a ordonat arhiva oraşului şi a impus trecerea la Reforma comunităţii bistriţene, aduce şi el o serie de transformări imobilului, în care investeşte o sumă de 60 de florini. Dar, după un proces îndelungat, moştenitorii lui Beuchel redobândesc casa şi o vând în anul 1538 lui Ion Zidarul cu suma de 314 florini.
Meşterul zidar, într-un conflict derulat pe o lungă perioadă cu domnia Moldovei, pentru o biserică ridicată de acesta, dar care s-a prăbuşit, pierde la rându-i casa confiscată contra datoriei faţă de moldoveni şi vândută lui Paul Budaker cu 260 de florini. Meşterul se angajase contra sumei de 360 de florini, să ridice o biserică la Suceava, biserica Sf. Dumitru. Finalul nefericit al întreprinderii l-a pus în conflict cu domnul moldovean, şi, temându-se, fuge la Bistriţa, dar, conflictul cu Petru Rareş îl va determina să se mute la Sibiu în 1546, pentru că la Bistriţa nu se mai simţea în siguranţă.
Petru Rareş ia ca şi garanţie casa lui Ion Zidarul, şi, din acest moment, el şi urmaşii săi direcţi, Iliaş Vodă, Alexandru Lăpuşneanu prin doamna Ruxandra, fiica lui Petru Rareş, se consideră proprietari ai casei, urmând un şir de procese pentru această casă, atestate documentar (procesul de la Pressburg din 1556, în care Iliaş Vodă, din pustiurile Asiei de la Bursa se judecă pentru această casă). În 1946 devine Comandamentul Trupelor Sovietice aflate în trecere prin Bistriţa.
În deceniile următoare, construcţia a mai suferit o serie de adăugiri şi transformări, prin prelungirea pasajului boltit, adăugirea unui nou corp de clădiri spre curte şi recompartimentări, evidenţiate în timpul restaurării. Primul român proprietar al unei case în centrul oraşului a fost dr. Dumitru Buduşan. În 1950, proprietarul casei, dr. Octavian Buduşan, fiu al lui Dumitru Buduşan, este deportat politic la canal şi casa este naţionalizată. În 1975, Ministerul Culturii întreprinde lucrări de restaurare sub conducerea arhitectei Ana-Maria Orăşanu.
După 1990, începe un alt şir de procese pentru retrocedarea casei către urmaşii doctorului Buduşan Octavian, procese care se finalizează abia în anul 2004, prin retrocedarea imobilului. În 2004, nepotul doctorului Buduşan Octavian, doctorul Roşca Gabriel, împreună cu fiicele Drăghici Claudia şi soţul, Drăghici Ion, Turcanu Simona şi Aurel, Pădureanu Ileana şi Jean, trec la o restaurare minuţioasă, sub conducerea unor arhitecţi şi istorici de artă de notorietate ai României. Proiectul de restaurare a fost realizat de arhitectul Şerban Popescu Dolj, expert abilitat de către Ministerul Culturii cu numeroase lucrări de restaurare a mănăstirilor din Moldova şi a altor monumente de o valoare excepţională a României, împreună cu arhitectele Ileana Luca şi Mariana Michiu, consultanţa au oferit-o profesorul Gheorghe Mândrescu, şef al catedrei de Istoria Artei, profesorul Szabolcs Guttman, la acea vreme arhitect şef al Sibiului, şi doamna doctor Gabriela Rădulescu, istoric în cadrul Muzeului Judeţean Bistriţa.
Lucrările de restaurare ale imobilului a presupus operaţiuni multiple:
– partea de piatră a casei (bolţi, ancadramente, chenare) a fost realizată de o firmă spaniolă specializată pe restaurări a curentului gotic
– vitraliile au fost realizate la Nürnberg, paramentul faţadei suferind o restaurare migăloasă cu proceduri şi tehnici tradiţionale
– elementele de lemn ale casei au fost realizate din esenţe de lemn foarte valoroase, iar învelitoarea de ţiglă solzi a fost comandată special la indicaţiile istoricului Lucrările de restaurare se finalizează în anul 2008, iar specialişti în domeniu consideră restaurare casei Ion Zidaru un model de conservare a unui imobil istoric de o valoare foarte mare.”
Să sperăm că Primăria Municipiului va continua să pună patrimoniul cultural printre prioritățile administrației întrucât sunt multe probleme în acest domeniu și valorificarea turistică nu se poate face în absența unei strategii de punere în valoare a acestor clădiri istorice.
