ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU ECHITATE, COMUNITATE ȘI ONESTITATE – ROMÂNIA ECO a colectat donații în bani și obiecte de la membrii asociației și de la bistrițeni. A durat mai mult timp să adunăm suficient pentru un transport, însă am vrut să facem lucrurile bine și să nu ne pripim când toată lumea era acolo cu donații. Am preferat să ne asigurăm că prin colega noastră Inge Mihalik, care este voluntar, vom putea ajunge în Ucraina cu donațiile și să le ducem acolo unde este mai mare nevoie. Realitatea este că valul prim de refugiați nu a avut nevoie de prea multe și nici nu au solicitat, dar în prezent ajung oameni care au nevoi reale și trebuie să fie sprijiniți. Pe de altă parte acum a scăzut afluxul de donații și nevoile sunt tot mai mari în special de alimente.
Sâmbătă dis de dimineață am pornit împreună cu două doamne, Ramona Hăngănuț și Doina-Maria Moldovan, spre Sighetu Marmației pentru a duce donațiile colectate de Asociația România ECO. Am condus pentru prima oară un bus de marfă, asta fiind prima premieră, am mers cu grijă să nu stricăm mașina și marfa. Important este să-i amintim pe cei care au contribuit cu donații, respectiv: Sigartău Vali, Buhuțan Nelu – Casa Rusu (inclusiv pentru sprijin logistic), Adi Ognean pentru apă (depozit Farel) Doina-Maria Moldovan, Roman Ioana, Mircea Deac, Mihai Bălan, Lili Popițan, Demian Adrian și soția, Ioana Rus, Pascu Radiana, Călina Dascăl și mulți alții pe care nu îi cunosc personal. Le mulțumim tuturor pentru lecția de solidaritate.
Am ajuns cu bine pe la amiază în punctul de trecere a frontierei din Sighetu Marmației, totul este foarte bine organizat de către voluntari, majoritatea localnici, dar și din alte orașe și din alte țări chiar. Prima impresie a fost că e liniște și calm, totul părea liniștit, am urmărit cu interes vizita părintelui Necula, voluntarii își făceau poze cu el, apoi a venit o delegație de oficiali din Italia, însoțită de ambasadorul Italiei în România și s-a animat zona corturilor pentru primirea refugiaților.
În timp ce delegația italiană vizita vama de la Sighetu Marmației a sosit un grup de câțiva refugiați ucraineni, ce imediat au fost direcționați spre cortul principal de primire și înregistrare, respectiv de procesare a nevoilor de cazare, hrană, suport de orice fel. Apoi refugiații merg în următorul cort unde le este oferită hrană caldă sau rece, diverse băuturi răcoritoare, alimente de toate felurile. Pentru mamele sau bunicile care sunt însoțite de copii există un loc special amenajat, intim unde pot petrece câteva clipe de intimitate dacă vor să îi schimbe, să-i alăpteze sau să se joace. După acest cort se află un altul în care pot să fie lăsate bagaje și e un fel de sală de așteptare.
Toate corturile au fost aduse de UNICEF însă acestea au o serie de probleme când plouă, voluntarii spun că ploaia se infiltrează în corturi și se adună apă, fiind nevoiți să poarte cizme de cauciuc. Pe de altă parte imediat după frontieră există un cort al ISU care zace nefolosit, deși acele corturi sunt achiziționate pe fonduri europene și sunt dotate special pentru situații de urgență cu generator, iluminat și sistem de căldură.
Mă întreb ce așteaptă autoritățile locale ca să acționeze pentru a le face munca mai ușoară voluntarilor? Consider că puteau identifica soluții mai bune din acest punct de vedere, inclusiv prin montarea unui cort de tip militar care știm toți că este mult mai solid decât cele închiriate de UNICEF de la o sală de nunți.
În liniștea din vama Sighetu Marmației la un moment dat s-au auzit niște strigăte disperate în limba ucraineană, imediat s-a activat toată lumea și am văzut o mamă cu copilul lângă ea care s-a așezat pe o bancă și a început să își strige disperarea. Am aflat ulterior că femeia era într-o stare traumatică pentru că soțul și familia ei au murit în bombardamente și doar ea a supraviețuit și a fugit din Kiev să ajungă aici. Primul care a mers la ea a fost părintele stareț Agaton Oprișan de la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii Petrova. Un om cu un suflet mare pe care aveam să îl cunosc mai bine spre seară în Ucraina. A mers la femeia aflată într-o plină criză și a vorbit cu ea. Prima grijă a fost copilul său, nu cumva să pățească ceva acolo.
S-a întors și ne-a spus că nu are nevoie de nimic, nici de presă și nici de sprijin, de nimic. Ulterior după mai multe episoade în care striga ceva în ucraineană și vocea ei ne dădea fiori tuturor, deși nu înțelegeam ce zice, femeia s-a mai liniștit și a acceptat sprijinul cadrelor medicale de la ambulanță. Un episod trist care ne-a arătat fața urâtă a conflictului și cum sunt afectați supraviețuitorii, cât de adânci sunt aceste traume.
Un alt moment de menționat este sirena de alarmă aeriană care a sunat prelung timp de câteva minute bune și noi nici nu știam cum să reacționăm. Alarma era valabilă pentru cei de dincolo de graniță desigur, dar noi am simțit un sentiment ciudat de neliniște când am auzit-o, pentru că nu știam dacă e valabilă pentru România sau se auzea din Ucraina. Pentru că toți se purtau normal și nimeni nu era panicat, am rămas și noi calmi.
Spre seară am pornit cu un bus și 9 voluntari în Solotvino, Ucraina, prima localitate de dincolo de graniță, acolo urma să mergem la un spital unde trei etaje erau alocate refugiaților aflați în tranzit sau care s-au adăpostit aici pentru o vreme și în ideea de a fi mai aproape de graniță și mai departe de zona de conflict. În jur de 700 de persoane erau cazate la acest spital. Am descărcat donațiile majoritatea constând în alimente. La descărcat ne-a ajutat și un tânăr actor din Kiev. L-am întrebat dacă vrea să plece din Ucraina și a spus că el nu dorește să își părăsească țara. Ne-a arătat pe telefon imagini cu teatrul unde a jucat și am schimbat câteva vorbe cu el în engleză. Ne-am făcut o poză și apoi ne-am luat rămas bun.
La spitalul din Solotvino l-am reîntâlnit pe părintele Agaton, l-am rugat să facem schimb de telefoane și cu un zâmbet șmecher a zis da și mi-a luat telefonul și mi l-a întins pe al lui, un telefon simplu cu tastatură. Râzând mi-a zis, așa ai spus nu? Să facem schimb de telefoane. A fost o plăcere să văd că acest om atât de dedicat și implicat de-o parte și de alta a graniței mai are puterea să și glumească. După ce am predat donațiile, ne-am adunat toți în hol și am făcut o poză de grup, iar părintele Agaton a chemat în limba ucraineană niște copilași să vină la poză. Toți îl cunoșteau și au venit cu drag la el, iar părintele l-a luat în brațe pe cel mai mic și l-a răsfățat cu îmbrățișări. Dumnezeu este iubire!
La întoarcere ne-am oprit la o școală cu cămin în care erau cazați refugiați și am vorbit cu Maria care ne-a prezent locația, voluntarii din Sighetu Marmației au vrut să afle care sunt nevoile lor reale și cum pot ajuta. Maria a mulțumit frumos românilor pentru tot sprijinul acordat și a zis că refugiații sunt foarte mulțumiți și recunoscători pentru ceea ce primesc.
Pentru că încep să apară persoane care încearcă să profite de această situație, un reprezentant al Raionului Tyachiv a ținut să ne spună că sunt multe informații eronate privind nevoile comunicate către voluntari și să fim atenți la cine dăm donațiile. Ivan, un român naturalizat ucrainean, ne-a spus într-o limbă română perfectă că fiecare refugiat este înregistrat la locul de cazare și că li se eliberează o adeverință, respectiv pentru a ne asigura că persoana respectivă e chiar refugiat să solicităm acea adeverință înainte de a lua în considerare oferirea de bunuri din donații.
La întoarcerea în țară, am prins încă o alarmă aeriană, care ne-a ținut o jumătate de oră pe loc. Ajunși la bază voluntarii români au făcut o ședință, era momentul de schimbare a turei, respectiv se face un tip de follow-up cu tot ce s-a întâmplat, se comunică informațiile de noutate și se stabilesc prioritățile pentru a doua zi. Totul se face atât de bine organizat și oamenii îți dau așa o energie pozitivă încât te încarci imediat de la ei.
Am observat că majoritatea voluntarilor sunt femei și chiar fete de 15 sau 17 ani, un exemplu demn de urmat, am fost doar doi bărbați în grupul de voluntari care a trecut granița în acea seară. La fel în corturile de primire sunt multe femei. La descărcat donațiile au venit și câțiva bărbați să ne ajute, dar totuși parcă am fost la egalitate 4 femei și 4 bărbați. Nimeni nu s-a dat la o parte, fiecare a pus umărul și am transferat imediat lucrurile în mașina cu care urma să plecăm dincolo. Am întâlnit niște oameni simpli care și-au pus viața în slujba unor idealuri și valori fără să ceară ceva pentru ei și cu foarte multă dedicare. Mulțumesc pentru lecția voastră Inge, Mihaela, Izabela, Mihaela Cucicea și Adriana.
adi deseuri alcool alegeri amenzi beclean Bistrita Bistrița concurs control Crin Triandafil Theodorescu CS GLORIA 2018 BN cuvant din dreptul inimii deseuri DIICOT droguri educatie elevi fonduri europene Gabriel Lazany GLORIA Gloria 2018 BN handbal handbal feminin ilegal jandarmi monumente istorice nasaud Parlamentul European PNL Politia politie PressHub presshub.ro Primar Primaria program proiect psd recomandate Romania saptamana.online supercom Turc Ioan; Ucraina victorie
