Lansare de carte
Miercuri, 6 aprilie, ora 17.30, vă invităm la lansarea antologiei „????? ???????” de Gelu Vlașin (Colecția Școala Ardeleană de Poezie). În final, poeme în lectura autorului.
Cartea conține texte introductive semnate de Al. Cistelecan, Bogdan Crețu și Ioana Tătărușanu, iar coperta este ilustrată de un desen al artistului Miron Duca.
Prezintă: Zorin Diaconescu și Ioan Pintea.
Organizatori: Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Editura Școala Ardeleană, Asociația Școala Ardeleană de Editare și Promovare a Cărții.
Evenimentul va avea loc la Clubul Cultural CoșBook al Bibliotecii Județene (Bistrița, str. Alexandru Odobescu, nr. 11).
„Pare că Vlașin lucrează pe scenarii elaborate, pe care se străduiește să le destrame (de fapt, doar să le ascundă). Mecanismul acesta de relevare prin irelevanță devine un principiu de metamorfoză în baza căruia Vlașin își organizează singur rupturi de viziune și de scriitură, de parcă ar fugi și de sine și de orice etichetă. Zumzetul blancurilor dintr un volum e anulat de strangularea discursului în următorul și pînă la urmă din deprimismul (al cărui manifest l a redactat) inițial, alimentat cu destul mizerabilism, se va alege un lirism de elevație (în ultimele cicluri). Ce era ascuns, ce era destrămat, se afirmă în cele din urmă deschis. Și la Vlașin refulatul se întoarce victorios.” (Al. Cistelecan)
„Minimalism, dar nu consecvent, biografism, dar mereu blurat, totul într-o retorică voit monocordă, afazică, blazată, dar de fapt lipsită de răsuflare, ca în urma unei spaime. Nu e un defect al poeziei, este un efect asumat, construit. Dovadă că poetul rămâne consecvent, imprimă și în celelalte cărți aceeași aritmie versurilor. […] El este, prin programul său poetic, prin volumele sale consecvente, așezate în silogism, unul dintre autorii importanți ai anilor 2000. Numele lui nu poate lipsi dintr o panoramare serioasă a ultimelor decenii literare.” (Bogdan Crețu)
Cartea este disponibilă în format tipărit (https://bit.ly/3LFLqJ4) și în ediție digitală (https://bit.ly/36LZOB5).