Parchetul European a anunţat demararea unei anchete privind fraudarea fondurilor europene pentru dezvoltarea Deltei Dunării. Procurorii suspectează trei persoane pentru constituirea unui grup infracţional organizat, prejudiciul fiind de aproximativ trei milioane de euro.
Parchetul European este condus din octombrie 2019 de procurorul șef Laura Codruța Kovesi.
„Cincisprezece locaţii din Bucureşti, Gorj, Giurgiu şi zona Deltei Dunării (România), regiuni din România, au fost percheziţionate la 24 mai 2022, la cererea Parchetului European (EPPO)”, arată un comunicat de presă al instituției europene de aplicare a legii.
Parchetul European precizează că au fost efectuate percheziții în cadrul unei anchete în curs de desfăşurare privind o presupusă fraudă cu fonduri europene de peste 3 milioane de euro. Potrivit comunicatului, procurorii europeni „suspectează trei persoane de constituirea unui grup infracţional organizat de la începutul anului 2018 în scopul fraudării fondurilor europene pentru dezvoltarea Deltei Dunării (Programul Operaţional Regional 2014-2020). Suspecţii au dezvoltat o schemă cu şapte societăţi comerciale, controlate fie direct, fie prin intermediari, grup infracţional care funcţionează şi în prezent, fiecare dintre suspecţi având un rol bine stabilit şi acţionând în mod coordonat”.
Potrivit comunicatului transmis de EPPO, „doi dintre suspecţi au pus la dispoziţia grupului patru societăţi care au accesat în mod abuziv fonduri europene şi le-au folosit în alte zone din România, în afara Deltei Dunării. Suspecţii au pus la punct un sistem prin care, pe baza unor documente inexacte, au creat o aparenţă falsă privind locul de implementare a proiectelor, existenţa resurselor financiare aferente contribuţiei proprii şi organizarea transparentă a procedurilor de achiziţie”.
În plus, prin manipularea procedurilor de achiziţii publice, suspecții au acționat pentru stabilirea unor preţuri crescute în mod artificial, mai arată EPPO : „Cel de-al treilea suspect a furnizat echipamente celor patru societăţi controlate de ceilalţi doi, la un preţ supraevaluat. Având în vedere că echipamentele au fost achiziţionate cu fonduri europene (aproximativ 70%), interesul grupului a fost de a menţine preţurile de achiziţie la un nivel cât mai ridicat, pentru a obţine rambursarea unor sume cât mai mari din fondurile europene. Ulterior, diferenţa dintre preţul real şi preţul de achiziţie declarat autorităţii de management a rămas la dispoziţia grupului”.
Potrivit Parchetului European, „pentru a supraevalua valoarea echipamentelor, au fost folosite alte trei societăţi, toate controlate de cel de-al treilea suspect: echipamentele au fost importate în România prin intermediul primei societăţi şi apoi vândute unei a doua societăţi, înregistrată în Bulgaria. Atunci a avut loc o primă majorare de preţ. Ulterior, societatea cu sediul în Bulgaria a vândut echipamentele către societăţile controlate de ceilalţi doi membri ai grupului, la preţuri din nou majorate. Pentru a crea o justificare aparentă a acestei creşteri de preţ, a fost utilizată o a treia societate, generând aparenţa că au fost prestate servicii asociate echipamentelor vândute beneficiarilor de fonduri europene şi în conturile căreia au fost transferate sumele rezultate din creşterea de preţ”.
Sursa citată precizează că celor trei suspecţi li s-au comunicat acuzaţiile, iar prejudiciul total estimat este de 14.437.000 lei (aproximativ 3 milioane de euro).
Perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul structurii Parchetului European din România, din Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR, IPJ Gorj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și ofițeri din Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române.
În aprilie 2022 presshub.ro a publicat o investigație a G4media privind ilegalitățile în accesarea fondurilor europene destinate Deltei Dunării prin exploatarea unor breșe ale apelului de proiecte.