Noua directivă UE nr. 2019/1937 referitoare la denunțarea încălcării regulilor a fost transpusă începând de la finalul anului trecut în legislația statelor membre, care sunt obligate să adopte legi și reglementări care să asigure protecția avertizorilor de integritate (whistleblowers) și să permită canale sigure de raportare în instituțiile publice și private.
România a înregistrat întârzieri în transpunerea Directivei, de altfel ea figura în noiembrie 2021 pe lista MAE român cu Directivele netranspuse în legislația națională, responsabil fiind Ministerul Justiției (vezi lista aici). Între timp, România a mai făcut câțiva pași privind transpunerea legii, întrucât Guvernul României a adoptat un proiect de lege privind protecția avertizorilor de integritate, denumit „Propunere legislativă privind protecția avertizorilor în interes public”, vezi documentul atașat mai jos.
Ulterior, proiectul a fost înaintat Parlamentului pentru a-l transpune în legislația națională.
Data intrării în vigoare a acestei legi, așa cum prevedea proiectul este 31 martie 2022, fiind depășită deja cu două luni de zile. În plus, data de 31 martie a.c. este inclusă în PNRR ca jalon pentru transpunerea Directivei cadru privind avertizorii de integritate.
Legislația UE privește în egală măsură toate entitățile juridice cu mai mult de 50 de angajați sau cu o cifră de afaceri anuală de peste 10 milioane de euro, care trebuie să implementeze canale interne de raportare, în temeiul acestei directive UE. Pentru companiile cu peste 250 de angajați, directiva se aplică începând din decembrie 2021, iar pentru cele care au între 50 și 249 de angajați, directiva se va aplica începând din decembrie 2023. Această directivă privind protecția avertizorilor de integritate a fost inițial adoptată de către Uniunea Europeană în anul 2019, iar următorii doi ani, adică până în decembrie 2021, au oferit celor 27 de state membre timp pentru a se conforma prevederilor.
Cu toate acestea, până în iunie 2022, doar 9 state membre au adoptat legi de transpunere (Croația, Cipru, Danemarca, Franța, Suedia, Portugalia, Lituania, Malta și Letonia), în timp ce un număr de 17 state sunt încă menționate ca fiind întârziate. Ungaria este singura țară membră UE care nu a inițiat procesul de transpunere, conform EU Whistleblowing Monitor.
Observând stadiul din prezent, directiva nu poate fi considerată complet transpusă în niciuna dintre țări, prin urmare, Comisia Europeană a inițiat o serie lungă de proceduri (de infrigement) privind încălcarea dreptului comunitar (cazurile pot fi urmărite pe secțiunea online dedicată deciziilor privind constatarea neîndeplinirii obligațiilor), printre care se află și România.
Legislația actuală din România este învechită, fiind vorba despre Legea nr.571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, dar și anumite prevederi din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.
Avertizorul de integritate este persoana care sesizează cu bună-credință încălcări ale legii, ale deontologiei profesionale sau ale principiilor bunei administrări, eficienței, eficacității, economicității și transparenței, și care este încadrată în autorități publice, instituții publice, companii naționale, regii autonome de interes național și local, ori în societățile naționale cu capital de stat.
România are și o problemă de mentalitate în privința avetizorilor de integritate, fiind considerat în mod colocvial drept un turnător, sau o persoană care își bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Totuși conform unui studiu al Asociației Examinatorilor Certificați de Fraude (AECF), citat de Price Waterhouse Cooper, aproximativ 43% din cazurile de fraudă sunt descoperite prin denunțarea acestora. În plus, conform studiului AECF pe națiuni „Studiu global privind frauda și abuzurile ocupaționale” din 2020, pierderile datorate fraudelor au fost cu 49% mai mici în cadrul companiilor care au avut platforme de avertizare implementate.
Directiva Europeană nr.2019/1937 este disponibilă mai jos.
