Noul regulament, convenit deja cu miniștrii UE, stabilește un nivel minim obligatoriu de gaze în instalațiile de depozitare de 80% până la 1 noiembrie 2022, dar statele membre și operatorii ar trebui să depună eforturi pentru a atinge 85%. Obiectivul va crește la 90% în anii următori, pentru a-i proteja pe europeni de posibilele șocuri în materie de aprovizionare. Textul noului Regulament îndeamnă țările UE să diversifice sursele de aprovizionare cu gaze și să sporească eficiența energetică.
Conform normelor, instalațiile de stocare a gazelor vor deveni infrastructuri critice. Toți operatorii de depozite vor trebui să facă obiectul unei noi certificări obligatorii pentru a evita riscurile de interferențe externe, iar cei care nu reușesc să asigure acest lucru vor trebui să renunțe la dreptul de proprietate sau de control asupra instalațiilor lor de stocare a gazelor naturale din UE.
Propunerea legislativă a fost prezentată de Comisie la 23 martie, în urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. La 5 aprilie, Parlamentul a decis să accelereze procesul, iar două zile mai târziu și-a exprimat sprijinul și și-a stabilit poziția de negociere. (Codul de procedură: 2022/0090 (COD))
Următorii pași legislativi:
România a rămas în urmă la stocarea gazelor naturale, chiar dacă este extrasezon, deci consumul este unul redus
România este în luna iunie 2022 la numai 39,41% (după ce în luna mai era la 26%) din capacitatea de înmagazinare și mai sunt 1,5 luni până la primul deadline, respectiv 1 august, când trebuie atins obiectivul de 61%.
Conform graficului din anexele Regulamentului UE privind stocurile de gaze, România trebuie să aibă înmagazinate gaze până la 1 august în proporție de 61% din capacitatea totală de înmagazinare, pe 1 septembrie trebuie să fie la 67%, în 1 octombrie la 74% și pe 1 noiembrie să ajungă la 80%.
Comisia Europeană a avertizat statele membre să acționeze ca și cum Regulamentul este adoptat, pentru a evita o cerere foarte mare pe piața de gaze spre sfârșitul perioadei când Regulamentul va intra în vigoare.
DEPOGAZ principalul deținător de depozite, la care acționar unic este ROMGAZ, are însă depozite în care nu s-a înmagazinat decât foarte puțin gaz. Sigur că perioada de iarnă este exclusă pentru injectarea de gaze atât din cauza consumului care trebuie asigurat cât și din perspectivă tehnică, însă ritmul de injectare a gazelor ar trebui să fie mai susținut pentru atingerea stocurilor cerute de UE.
Începând din luna aprilie a.c. se poate observa un mic avans în activitatea de injectare a gazelor în depozite, totuși ritmul nu este unul susținut și trebuie avut în vedere că toată Europa se așteaptă ca prețul gazelor să crească în iarna viitoare, pentru că Rusia va încerca să își deconteze astfel, pe spatele statelor europene, factura pentru invazia Ucrainei.
Embargoul pe gazul și petrolul rusesc stabilit de UE vizează tocmai evitarea unei astfel de strategii comerciale a Rusiei lui Putin.
Situația actuală a depozitelor din România este următoarea:
Datele referitoare la activitatea de înmagazinare subternă a gazelor naturale sunt preluate de pe portalul AGSI, operat de catre Gas Infrastructure Europe (GIE)
Care este situația depozitării gazelor în UE?
Uniunea Europeană are o medie de umplere a depozitelor de gaze de 55%. Polonia este campioană la stocuri realizate cu un procent de 97%, Germania are stocurile asigurate în proporție de 60%, Spania este în prezent la 71% din capacitate. Trebuie avut în vedere ca indicator si volumul de depozitare, de exemplu Germania are deține cea mai mare capacitate de depozitare din UE (circa 238 TWH). Așadar, în funcție de capacitatea totală de depozitare ne putem compara cu Polonia care acum este la 97%, Spania care este la 71%, cu Cehia care este la 72% (în luna mai era în urma României cu numai 19%) și cu Slovacia care este la 54%. România are o capacitate totală de depozitare de circa 33 TWH, iar Polonia 35 TWH, Spania 34 TWH, Slovacia 38 TWH și Cehia 36 TWH.
România are avantajul că este printre puținele state UE care au rezerve naturale de gaz, însă vedem că infrastructura existentă nu face față la un proces susținut de înmagazinare. Dacă nu reușim să realizăm stocurile necesare vom avea de pierdut în iarna următoare ca efect al prețurilor în continuă creștere, urmând ca țara noastră să importe gaze în loc să își asigure de pe acum stocurile pentru iarnă, la prețuri mai mici sau din producția proprie.
