Un gest de nota 10! O fostă absolventă a Colegiului Național „Liviu Rebreanu” a premiat elevii cu rezultate meritorii

Data:

Finalul de an școlar a adus la Bistrița, la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, o poveste cât se poate de interesantă. O fostă absolventă a liceului a premiat toți elevii cu rezultate foarte bune la învățătură și a dorit să rămână anonimă. Un gest care i-a impresionat atât pe elevi cât și conducerea școlii, fiind premiați 68 de elevi cu sume consistente.

„Am fost olimpică pe vremea în care am fost elevă la CNLR. Am învățat foarte bine. Nu proveneam dintr-o familie cu o situație deosebită, uneori mi-a fost greu, dar au existat oameni care au crezut în mine și care m-au susținut. Mă aflu acum în situația în care pot dărui. Și am decis să dăruiesc ceva elevilor din liceul meu.”

Acesta a fost – reformulat într-un fel – mesajul unei absolvente a Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, primit în luna mai, care a decis să răsplătească performanța elevilor din clasele IX-XII din liceul ei.

Cum?

Oferind premii în bani (sume considerabile) elevilor de liceu care au participat la etapa națională a olimpiadelor școlare și celor care au obținut cea mai mare medie din clasa lor, la finalul anului școlar 2022-2023.

Câte premii?

Au fost acordate 25 de premii pentru olimpici și 52 de premii pentru cei cu cea mai mare medie la finalul anului școlar (dintre care 18 medii de 10). În total, 68 de elevi, fiindcă unii dintre olimpicii noștri s-au situat pe locul I la nivelul clasei lor, prin urmare au fost de două ori premiați.

Pe data de 16 iunie 2023, în ultima zi de școală din acest an școlar, împreună cu doamna Adriana Cindrea, președinta Asociației Părinților REBIS (asociație care ne-a susținut în acest demers), ne-am întâlnit cu elevii premiați de absolventa noastră și le-am spus povestea plicului pe care urmau să-l primească. Un plic care conține un dar/o recompensă, dar care îi responsabilizează în același timp. Fiindcă gestul omului de departe transmite și un mesaj: atunci când vei ajunge sus, când vei fi câștigat suficient, când vei avea o carieră înfloritoare, privește spre tine, cel din liceu. Amintește-ți: te-a sprijinit cineva? Ai fi vrut să o facă? Și dacă răspunsul este afirmativ, oferă.

Cum au reacționat elevii?

Inițial au fost surprinși, s-au bucurat, apoi au simțit nevoie să mulțumească, să-și exprime recunoștința. Mesajul lor a ajuns la absolventa noastră, iar la întrebarea lor, ce ar trebui să facă pentru a reuși în viață, aceasta a răspuns simplu:

 „Singurul meu sfat este să faceți ce simțiți, să aveți încredere în voi, să urmați domeniul care vă place cel mai mult și să deveniți cei mai buni în ceea ce faceți. Și sa fiți siguri că „Liviu Rebreanu” este un start grozav!”

A fost o premieră în istoria CNLR. Sperăm să devină o tradiție.

Mulțumim, draga noastră absolventă! se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a CNLR.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...

Calin Georgescu a câștigat detașat în județul Bistrița – Năsăud. Marcel Ciolacu pe locul doi

La nivel național Călin Georgescu se detașează clar în...

Sprijin pentru compensarea costului energiei

Ministerul Energiei a anunțat luni, 18 noiembrie 2024, inițierea...

Poliția la datorie: Ce fapte au fost depistate de polițiști în weekend?

          Tânăr care nu a respectat măsura arestului la...