Tenisul de masă aduce noi medalii la Bistrița!

Data:

Jucătoarea Ioana Sîngeorzan, din Bistrița, a reușit performanța de a deveni triplă campioană balcanică, la Campionatele Balcanice U15 și U19, care s-au desfășurat în Grecia. Ioana Sîngeorzan a câștigat și probele de simplu și cele de dublu, la cea din urmă făcând pereche cu Bianca Mei-Roșu. „Mă bucur că am reușit să câștig aceste titluri pentru că îmi dau încredere pentru ceea ce urmează – Campionatul European, unde sper să mențin același nivel ridicat de joc și să obțin rezultate la fel de bune”, a precizat Ioana Sîngeorzan.

Clubul CS Gloria 2018 a fost reprezentat și de Mihai Nagy, la U15, care a obținut titlul de vicecampion balcanic la categoria sa.

„Medalii la Balcaniadă!

Ioana Sîngerozan este campioana balcanică U19 iar Mihai Nagy vicecampion balcanic U15!

Echipa națională feminină a României a invins în grupe Turcia și Kosovo iar pe tabloul principal Serbia, de fiecare dată impunându-se cu 3-0. În finală, tricolorele au câștigat în fața Bulgariei cu 3-0. La rândul său, Mihai Nagy a obținut argintul balcanic, ocupând locul 2 în proba pe echipe a categoriei U15. În grupe, România a trecut cu același scor 3-0 de Kosovo și Muntenegru. Pe tabloul principal, echipa noastră s-a impus în sferturi în fața Albaniei (3-0) respectiv Serbiei (3-0), în finală fiind învinsă de Turcia cu 3-1″, transmite CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Gloria trece de Rapid București și joaca mâine finala Cupei României

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud se califică în finala Cupei României...

REZULTATELE CONCURSULUI „Eroul din familia/localitatea mea”, ediția 2025

Asociația Cultul Eroilor "Regina Maria" a publicat REZULTATELE CONCURSULUI...

Părinte Crin, te rog, te implor, să răspunzi întotdeauna la telefon

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuNu ne mai văzuserăm...

Casele lui Simion, peste 3 luni, vor fi mai scumpe cu 13 mii de lei

George Simion a promis case la 35 de mii...