Primăria Bistrița are 25 de mașini electrice noi

Data:

Primăria Municipiului Bistrița și-a primenit parcul auto printr-un program al Administrației Fondului de Mediu (AFM), astfel un lot de 25 de mașini Dacia Spring Full Electric au ajuns la Bistrița. Un procent de 7% din numărul total de mașini finanțate prin programul AFM au ajuns la Bistrița și au fost prezentate de primarul Ioan Turc într-o conferință de presă.

Conform declarațiilor de presă, valoarea mașinilor este de peste 2,7 milioane lei, iar costul pentru municipalitate este zero, deoarece valoarea grantului acoperă sută la sută prețul mașinilor.

Mașinile urmează să fie folosite de structurile din cadrul Primăriei Bistrița, precum Poliția Locală, SVSU, Direcția Infrastructură și Servicii, Centrul Cultural Municipal, însă acestea poartă logo-ul Primăriei. Conform primarului, mașinile sunt inscripționate pentru că acestea nu trebuie să le găsim acasă la funcționari sau în alte locuri în interes personal. ”Oamenii vor vedea mașinile Primăriei în trafic, nu au ce căuta mașinile nici acasă la cineva, nici în alte locuri care nu au legătură cu activitatea de serviciu, deci este o măsură de transparentizare până la urmă”, a afirmat primarul.

Primarul Bistriței a enunțat avantajele obșinute prin această achiziție: ”Pe un număr de 24 de mașini cu motor termic, costurile cu carburantul în 2021 au fost de 98.000 de lei, iar în 2022 – 133.541 de lei. Cheltuielile cu reparațiile s-au ridicat în 2021 la aproape 90.000 de lei, iar în 2022 la 96.000 de lei. Deci costurile cu carburantul și cu reparațiile au fost de peste 415.000 de lei. Aceste cheltuieli vor fi reduse drastic în urma acestei achiziții. Vom elimina cam 70% din costul pe care mașinile cu motor termic, unele vechi, le presupune. Sunt mașini nepoluante, au un gabarit redus și sunt foarte potrivite pentru circulația în oraș, iar un loc de parcare pentru o astfel de mașină este mult mai ușor de găsit decât pentru o mașină mare. Sunt o pledoarie pro mediu și pro civilizație. Retragem mașinile cu motor termic și le înlocuim cu cele cu propulsie electrică. Veți vedea ce economii va face Primăria și implicit comunitatea”.

Ioan Turc a recomandat bistrițenilor să renunțe la mașinile 4×4.

”Este o pledoarie pe care o facem pentru ca oamenii să renunțe la mașinile cu gabarit mare. Vedem tot felul de mașini de teren prin oraș, mult mai potrivite pe dealuri, în pădure sau la off-road. Nu știu de ce este nevoie neapărat în oraș de mașini 4×4, care consumă 20% în mediul urban, care ocupă trei locuri de parcare pe lung și pe lat, când pentru a ne rezolva aceleași probleme putem folosi mașini de dimensiuni mai mici. Nu fac o pledoarie pentru o anumită marcă, ci pentru ca în oraș să fim mai prietenoși unii cu alții, mai prietenoși cu mediul. Municipalitatea va încuraja prezența în oraș a mașinilor nepoluante prin tot felul de politici, precum taxe zero la parcare”.

Programul rabla local a fost inițiat

În ceea ce privește programul Rabla Local la Bistrița, deschis luni, se pot casa 1.000 autovehicule uzate cu acordarea către beneficiari a stimulentelor de 2.400 de lei de la AFM și 600 de lei de la Primărie. Conform primarului Ioan Turc, această acțiune este pentru administrație cel mai ieftin mod de a elibera o mie de locuri de parcare. Plățile din acest program se vor face începând din această toamnă sau din primul trimestru al anului viitor.

Reamintim că la Beclean, Năsăud și Sângeorz-Băi nu s-au făcut demersuri pentru inițierea unui program Rabla Local, mai multe citiți mai jos.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...