Gelu Drăgan lovește iar, Poliția Locală a descoperit intervenții neautorizate în zona construită protejată Zidul Cetății

Data:

Poliția locală Bistrița a constatat că firma lui Gelu Drăgan, care deține fostul restaurant Parc, a realizat intervenții neautorizate la acel imobil care este amplasat în zona construită protejată Zidul Cetății Bistrița.

Curios este că nu se precizează nimic despre sancțiunile dispuse, adică firma lui Drăgan face ce vrea prin orașul nostru. Sunt celebre intervențiile la tot felul de clădiri ajunse pe mâna lui Gelu Drăgan, de la Casa Sindicatelor din parcul Eminescu, până la halele transformate în magazine de pe centura Bistriței.

Zidul Cetății Bistriței, Șanțul de apărare al cetății medievale Bistrița și Situl arheologic „ Orașul medieval Bistrița”, ce datează din sec. XV-XVI, nu au fost considerate motive suficiente, de către o societate comercială, pentru a opri renovarea unui restaurant, se precizează într-o postare pe Facebook, pe pagina Poliției Locale.

„Cetatea Bistriței a fost una dintre cele mai importante și puternice fortificații din Transilvania și unul dintre cele 7 „burguri” în jurul cărora s-a organizat și existența celorlalte comunități săsești din România. Zidul Cetății, Șanțul și Valul de apărare, mărginesc și acum zona parcului municipal „Regele Mihai I al României”.

http://ran.cimec.ro/sel.asp…

https://patrimoniubn.ro/elemente-de-fortificatie-ale…/

În scopul desfășurării activității de alimentație publică tip „restaurant”, societatea, fără a deține nicio autorizație emisă de instituțiile abilitate, a intervenit asupra zonei construite protejate, prin efectuarea de lucrări de intervenție la peretele clădirii în zona ușilor de acces.

Acoperișul existent pe zidul aflat pe amplasamentul zidului Cetății Medievale Bistrița, situat în stânga porții de acces auto, a fost mutat pe porțiunea de zid existent în partea dreaptă a porții de acces auto iar clădirea inițială a fost extinsă cu un corp de clădire care se sprijină pe zidul Cetății Medievale Bistrița, afectând și Șanțul de apărare al cetății medievale Bistrița, fără să existe o cercetare arheologică, așa cum prevede legea.

S-au efectuat aceste intervenții fără a deține Autorizație de Construire emisă de Primăria Bistrița și fără a fi avizate de Direcția Județeană pentru Cultură Bistrița Năsăud iar societatea comercială a fost notificată în acest sens.

Conform prevederilor Legii 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, intervențiile care se efectuează asupra imobilelor monumente istorice, asupra imobilelor din zone de protecție care nu sunt monumente istorice dar care se află în zone de protecție a monumentelor istorice sau în zone construite protejate, se fac numai în baza și cu respectarea avizului emis de către Ministerul Culturii sau după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii.

Au fost transmise înștiințări către Direcția Județeană pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud în scopul verificării și luării măsurilor legale ce se impun în asemenea situații, mai anunță Poliția Locală.

Curios este că nu se precizează nimic despre sancțiunile dispuse, adică firma lui Drăgan face ce vrea prin orașul nostru. Sunt celebre intervențiile la tot felul de clădiri ajunse pe mâna lui Gelu Drăgan, de la Casa Sindicatelor din parcul Eminescu, până la halele transformate în magazine de pe centura Bistriței.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult