Verificări la depozitele de material lemnos. Peste 50 de mc de lemn confiscat

Data:

Peste 50 de metri cubi de material, confiscat în urma unor controale efectuate de polițiști, specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj și silvicultori, la depozite de material lemnos, anunță Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În perioada 12-13 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și lucrători silvici din cadrul ocoalelor silvice de regim au acționat pe raza județului Bistrița-Năsăud, pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și combaterea braconajului piscicol.

În acest scop, au fost efectuate controale la depozite de material lemnos, fiind verificați 3 agenți economici care desfășoară activități de exploatare, prelucrare, comercializare și transport a materialului lemnos. În urma neregulilor constatate la aceștia, au fost aplicate 8 sancțiuni, toate conform Legii 171/2010, în valoare de 8.000 lei, iar ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea cantității de 52,6 metri cubi de material lemnos, în valoare de 9.317 lei.

Totodată, polițiștii au efectuat controale în trafic, fiind oprite pentru verificări 28 de autovehicule și 16 transporturi de material lemnos, iar pentru neregulile pe linie rutieră constatate, au fost aplicate 18 sancțiuni conform O.U.G. 195/2002, în valoare de 4.350 lei.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ana Blandiana, mesaj emoționant la primirea Premiului Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie,  Ediția a...

HUB-ul de servicii al M.A.I., modalitate de sesizare a comportamentului agresiv în trafic

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu...