Transformarea avocaților în magistrați fără concurs, respinsă de judecători

Data:

Articol preluat din presshub.ro

Transformarea avocaților în magistrați fără concurs, respinsă de judecători. Asociația Forumul Judecătorilor din România (AFJR) arată că numirea acestora nu se poate face exclusiv pe baza unor criterii de vechime, competență profesională în profesia din care provin și probitate, așa cum a propus Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR).

„Deși situația posturilor vacante este în prezent la un nivel deosebit de critic (peste 1000), singura soluție este declanșarea rapidă a unor noi concursuri de admitere în magistratură, meritocrația fiind o condiție implicită pentru ocuparea posturilor de judecător.

Este esențială implicarea Institutului Național al Magistraturii, astfel încât admiterea în profesia de magistrat să fie realizată prin examinarea riguroasă a candidaților, așa încât să fie evaluate efectiv cunoștințele teoretice ale acestora și urmându-se cursuri de formare profesională pentru cei recrutați”, se arată într-un comunicat al AFJR.

Judecătorii din AFJR mai atrag atenția că admiterea prin interviu și fără un examen real „reprezintă o soluţie păguboasă care creează un dezechilibru major şi care, în realitate, opreşte accederea în magistratură a celor cu adevărat motivaţi, experiența din urmă cu 10 ani dovedind acest fapt și determinând eliminarea acestui mecanism, la presiunea Comisiei Europene și a Consiliului Superior al Magistraturii”.

Singura soluție, mai multe concursuri

În plus, raportul Comisiei Europene din anul 2023 privind statul de drept – Capitolul consacrat situației statului de drept din România a reținut că numărul concursurilor pentru admitere în magistratură nu este suficient în prezent pentru a compensa exodul magistraților și pentru a remedia deficitul pe termen scurt, în special având în vedere cerința privind vechimea care se aplică în cazul instanțelor superioare și al parchetelor.

În consecință, „sunt necesare măsuri rapide pentru organizarea unor concursuri meritocratice de admitere în profesie, astfel încât activitatea de judecată să nu aibă de suferit în detrimentul justițiabililor, iar numirea judecătorilor să fie făcută având în vedere criterii obiective, care să aibă la bază competenţa profesională dovedită prin concurs/examen, integritatea şi eficienţa acestora, urmată de o pregătire specifică pentru adaptarea la rigorile profesiei de magistrat”, se mai arată în comunicatul AFJR.

Citiți continuarea în presshub.ro.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Rețea de trafic de droguri destructurată la Bistrița. Un alt bărbat reținut

În urma activităților desfășurate, la data de 20 octombrie...

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...