Consiliul Local Bistrița a aprobat în ședința ordinară din 21 decembrie, ultima pe anul acesta, impozitele și taxele locale și speciale care se vor aplica în 2024 pentru persoanele fizice și juridice.
Executivul a propus, pentru anul 2024, indexarea impozitelor şi taxelor locale datorate de persoanele fizice şi juridice cu rata inflației, comunicată pe site-ul oficial al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației (http://www.dpfbl.mdrap.ro/rata_inflatiei.html ) care este de 13,80 %, potrivit comunicatului de presă al Institutului Naţional de Statistică cu nr. 13/13.01.2023 (https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/ipc12r22_0.pdf).
Indexarea ipozitelor și taxelor locale cu 13,8% a fost aprobată de Consiliul Local, deși consilierii PSD au absentat de la vot.
Potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Primăria a propus menţinerea şi în anul 2024 a următoarelor facilităţi fiscale:
– acordarea unei bonificaţii de 10% (în Lege – până la 10%) pentru plata cu anticipaţie a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport datorate pentru întregul an de către persoanele fizice şi juridice, până la data de 31 martie a anului fiscal;
– anularea creanţelor fiscale restante şi a accesoriilor aferente acestora aflate în sold la data de 31 decembrie 2023 mai mici de 5 lei conform prevederilor art. 266 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală;
– reducerea cu 50 % a impozitului/taxei datorate pentru clădirile şi terenurile utilizate de organizaţiile nonprofit folosite exclusiv pentru activităţi fără scop lucrativ;
– scutirea impozitului/taxei pentru:
a) clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, altele decât cele prevăzute la art. 456 alin.(1) lit. x din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
b) clădirile şi terenurile utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către organizaţii neguvernamentale şi întreprinderi sociale ca furnizori de servicii sociale;
c) clădirile folosite ca domiciliu, terenul aferent şi/sau alte clădiri, terenuri aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
d) clădirile noi cu destinaţie de locuinţă, realizate în condiţiile Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi clădirile cu destinaţie de locuinţă, realizate pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/1995, cu modificările şi completările ulterioare;
e) clădirile/terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
f) clădirile folosite pentru desfăşurarea de activităţi sportive, inclusiv clădirile care asigură funcţionarea bazelor sportive.
– scutirea taxelor de autorizare pentru lucrări de întreţinere, reparare, conservare, consolidare, restaurare, punere în valoare a monumentelor istorice, datorate de proprietarii persoane fizice care realizează, integral sau parţial, aceste lucrări pe cheltuială proprie,in condiţiile ȋn care proprietarul utilizează bunul imobil numai pentru activitati necomerciale sau, in mod direct, numai pentru locuit;
– reducerea cu 50 % a taxelor de autorizare pentru lucrarile destinate păstrării integrităţii fizice şi a cadrului construit sau natural al monumentelor istorice definite în Legea nr. 422/2001, republicată, cu modificările ulterioare, finanţate de proprietarii imobilelor din zona de protecţie a monumentelor istorice, în concordanţă cu reglementările cuprinse în documentaţiile de urbanism întocmite potrivit legii;