Judecătorii din Bistrița-Năsăud continuă protestele

Data:

Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud a hotărât luni, cu 15 voturi ”pentru” și două ”împotrivă”, să continue protestele declanșate anul trecut când magistrații au hotărât să judece numai cauzele urgente.

”Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a întrunit în şedinţă în data de 08 ianuarie 2024, ora 14.00 şi a luat în dezbatere pe ordinea de zi Analiza continuării, modificării, încetării formei de protest adoptate prin Hotărârea Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud nr. 5 din data de 14 decembrie 2023” se arată într-un comunicat al judecătorilor.

„Analizându-se punctele solicitate prin scrisoarea preşedinţilor curţilor de apel faţă de proiectul de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, pentru modificarea şi completarea unor acte normative precum şi pentru prorogarea unor termene, pus în dezbatere publică pe data de 13 decembrie 2023 pe site-ul Guvernului României, s-a constatat faptul că, în continuare, în parte, subzistă încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Astfel, având în vedere aceste aspecte, a fost supusă la vot încetarea sau continuarea protestului adoptat prin Hotărârea Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud nr. 5 din data de 14 decembrie 2023.

Propunerea privind continuarea protestului a primit votul majoritar al membrilor adunării generale, respectiv 15 voturi, iar pentru încetarea protestului s-au exprimat 2 voturi.

S-a propus convocarea Adunării generale a judecătorilor Tribunalului BistriţaNăsăud pentru data de 9 ianuarie 2024, ora 14.00, pentru discutarea formei în care va continua protestul, respectiv a cauzelor care se judecă pe perioada protestului, urmând ca peste o lună de zile să se reanalizeze dacă se continuă forma de protest. Propunerea a primit votul unanim al membrilor adunării generale”, a transmis instanța într-un comunicat de presa.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...