Lorant Sas – deputat REPER – e-Factura este o durere de cap în plus pentru micii antreprenori

Data:

Comunicat de presă

După ce, la finalul anului trecut, coaliția de guvernare PSD-PNL a majorat taxele din sectorul privat, generând un puseu inflaționist, și obligând, de asemenea, mulți antreprenori mici (PFA, I.I., I.F.) să închidă business-ul, cei care încă mai au curajul de a activa într-o economie ostilă în raport cu sectorul privat s-au trezit, peste noapte, că sunt obligați să funcționeze pe baza semnăturii electronice și a sistemelor digitale e-Factura și e-Transport.

Lorant Sas, deputat REPER: Sistemul devine obligatoriu de implementat, la nivelul Uniunii Europene, din anul 2026! State cu economia consolidate au ales, cum e normal, o implementare graduală a acestuia: contribuabilii mari aderă la e-factura în 2024, cei mijlocii în 2025, iar cei mici, după o perioadă de acomodare și învățare de 3 (trei) ani, vor fi parte din sistem în 2026. Și atunci, de ce atâta grabă la noi?

România și Polonia au luat hotărârea de a generaliza sistemul, pentru toți contribuabilii, încă de anul acesta. Oficialii polonezi și-au dat seama că fac o greșeală și au decis, acum câteva zile, să amâne obligativitatea înregistrării în sistem, pentru a nu afecta economia națională.

Ministrul Finanțelor din România nu vrea să recunoască faptul că sistemul funcționează cu sincope, că pune oamenii pe drumuri și îi silește să facă investiții și cheltuieli inutile. Acest haos trebuie să înceteze! Nu ne opunem digitalizării, dar acești pași nu trebuie forțați, pentru a nu bloca antreprenorii.

Guvernanții noștri spun că se grăbesc cu implementarea sistemului e-Factura pentru a mai domoli fenomenul evaziunii fiscale. În condițiile în care funcționari vamali sunt arestați pentru luare de mită, în cazuri în care camioanele cu marfă scăpau de controale, considerăm că altele sunt direcțiile în care funcționarii statului trebuie să se îndrepte și, pentru că au suficient timp până în 2026, să pregătească sistemul astfel încât micul întreprinzător să înțeleagă ceea ce i se întâmplă.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ana Blandiana, mesaj emoționant la primirea Premiului Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie,  Ediția a...

HUB-ul de servicii al M.A.I., modalitate de sesizare a comportamentului agresiv în trafic

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu...