Comasare obligat-forțată! Cine câștigă, cine pierde?

Data:

Comasarea alegerilor europene cu cele locale a devenit obsesivă pentru liderii PNL care în lipsa unor alte soluții de a ridica partidul au înghițit această variantă furnizată de consultanții politici și au obținut în final o înțelegere cu PSD, anunțată ieri seară.

Politicienii liberali cred că în politică 2+2 face patru, deși se știe bine că poate să facă foarte ușor trei sau cinci. Adică, scorul electoral al unui partid nu se menține la fel într-o alianță, dintr-un motiv foarte simplu, pentru că inevitabil vor fi și electori nemulțumiți de partenerii de alianță. Mai pe înțelesul tuturor PNL + PSD nu este egal cu o alianță PNLSD, respectiv dacă PNL are 20% și PSD 31% o alianță între cele două nu va obține în alegeri 51%. Odată, pentru că radicalii de dreapta nu vor accepta o alianță cu stânga și se vor orienta către alte partide de dreapta sau chiar extrema dreaptă, iar radicalii de stânga la fel vor migra către alte partide de stânga și extrema stângă.

Cel mai recent Sondaj Avangarde, realizat la comanda PSD și PNL, a relevat următoarele rezultate: PSD conduce cu 31%, urmat de PNL cu 20%, AUR cu 18%, Dreapta Unită cu 15% și SOS cu 8%. Comasarea, pentru prima dată fiind sondată opinia publică despre această decizie, a fost aprobată de 53% dintre respondenți.

Cine și ce are de câștigat?

Primii beneficiari ar fi liberalii, deși o parte din ei sunt și cei mai vocali în respingerea unei coaliții cu PSD. Nemulțumiții nu sunt mulți, doar 5-6, pe surse se spune că au votat împotriva comasării Robert Sighiartău, Ilie Bolojan, fostul premier Florin Câțu, dar și primarul Bistriței, Ioan Turc.

Social democrații au negociat lista comună care poate reprezenta o garanție că nu apar conflicte în plan regional și local, dar și un test pentru viitoarele alegeri.

De ce cred liberalii că vor avea un rezultat mai bun la alegerile comasate?

Raționamentul simplu este că liberalii au avut un scor bun la europarlamentare în mod tradițional și la ultimele alegeri în special, pentru că au obținut 29% din voturi. Așadar ei speră că prin comasare vor aduce mai mulți oameni la vot și vor putea obține mai mult decât acei 20% cu care sunt creditați în sondajele actuale.

Jocul sondajelor și al campaniei electorale nu este unul pur aritmetic și alegerile politice sunt un fenomen social unic, pe care nici sondajele nu reușesc să îl dezvăluie decât într-o mică măsură.

Scenariul optimist al liberalilor, acceptat și de social – democrați, este că ambele partide vor avea de câștigat dacă vor merge pe o listă comună la europarlamentare, practic eventualul câștig electoral se va distribui între cele două.

Dar ce ne facem dacă va fi un eșec electoral, atunci cum se împarte vina?

În opinia mea comasarea localelor cu europarlamentarele este un pariu cu democrația și există riscul ca populația să răspundă negativ și să avem chiar o scădere a prezenței la vot (prin comasare și liste comune, crește numărul nemulțumiților, de o parte și de alta) în semn de protest, sau mai grav să se îndrepte către partide extremiste, adică să aibă exact un efect invers.

Comasarea alegerilor poate fi și o fereastră de oportunitate pentru tot felul de personalități care să candideze independent și să rupă din electoratul marilor partide.

Vom vedea dacă acest calcul pur politicianist se va confirma la alegeri.

De ce se vrea o listă comună PSD+PNL?

Lista comună este un instrument care obligă la coalizarea celor doi actori politici importanți. Fiind o listă comună, niciunul dintre parteneri nu poate critica lista respectivă și fiecare partid își va susține candidații lui dar fără să atace candidații celuilalt. Lista comună de la europarlamentare mai are și rolul de test al electoratului, respectiv dacă acest instrument dă rezultate bune în primele alegeri din acest an, atunci s-ar putea să le vedem aplicate și la parlamentarele din toamnă.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...