Aproape 70 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și inspectori din cadrul Primăriei Bistrița au efectuat razii și filtre rutiere în zona blocurilor sociale din Viișoara
Acțiunile de astăzi, 10 aprilie, au urmărit asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea comiterii unor fapte ilicite, precum și respectarea normelor în vigoare privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale persoanelor care locuiesc în zona respectivă, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au efectuat verificări și cu privire la respectarea obligațiilor impuse unor persoane aflate sub control judiciar și pentru depistarea unor persoane dispărute.
Astfel, sute de persoane care locuiesc la blocurile sociale din Viișoara au fost legitimate, 4 dintre acestea fiind conduse la sediul Poliției pentru clarificarea unor proceduri judiciare. Totodată, în zonă au fost instituite 3 filtre rutiere, în cadrul cărora au fost oprite și verificate 33 de autovehicule, toți conducătorii auto fiind testați cu aparatul etilotest. În total, au fost legitimate 249 de persoane ce au fost verificate în aplicația eDAC.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de 3.595 de lei, pentru încălcarea prevederilor privind OUG 97/2005, nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, precum și la regimul economic și rutier. La acțiunile de astăzi au participat 67 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și inspectori ai Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Bistrița.