Ieri, 22 mai 2024, chiar la împlinirea a 21 de ani de la prima expediție românească pe Everest, alpinistul David Neacșu și-a lansat ”Cartea Înălțimilor” la Bistrița în cadrul unui eveniment susținut de Baroul Bistrița-Năsăud.
În prezența multor bistrițeni pasionați de expediții, munte și natură, dar și a oficialităților, Mihaela Moruțan, montaniard, de profesie economist, Director Managementul Calitatii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, a fost amfitrionul cel mai potrivit pentru o discuție cu David Neacșu despre aventurile și peripețiile pe care acesta le-a trăit în multele sale expediții. Mihaela Moruțan l-a emoționat pe explorator prin faptul că a ales să-i facă o introducere citind un pasaj din cartea sa tocmai despre copilăria lui petrecută în Giulești.
DAVID NEACȘU (n. 18 iulie 1960, București) este alpinist și explorator. A participat la zeci de expediții pe marii munți ai lumii: Kilimanjaro, Muntele Kenya, Ruwenzori, McKinley, Aconcagua, Huascáran, Illimani, Cotopaxi, Klucevskaia, Carstensz Pyramid, Vinson etc. În 2003 a organizat și a condus prima expediție românească pe vârful Everest, din masivul Himalaya. A explorat zone mai puțin cunoscute de pe toate continentele, parcuri naționale din Africa, jungla amazoniană din Peru, Brazilia și Columbia, precum și taigaua siberiană. A urmărit viața populațiilor indigene din Peru, Papua Noua Guinee, Kenya, Uganda, Tanzania, Insula Paștelui, Noua Zeelandă, Australia, Tasmania, Borneo, Alaska.
David Neacșu mărturisește că până la expediția din Everest ” în anii 2000, făcusem alpinism de performanță. Reuşisem să organizez 11 expediții în afara țării și tot atâtea vârfuri cucerite, în afara munților din România pe care îi urcam aproape săptămânal. Eram ghid alpin din 1990 și ghid turistic din 1984.
Toți pașii de până atunci au fost pași spre Everest.
Personal, aș fi putut să-l urc singur sau cu câțiva tovarăși, ca până atunci. Aveam resursele materiale, experiența și condiția fizică să o fac.
Dar mi se părea prea puțin. Îmi doream să realizez ceva pentru țara mea, pentru istoria alpinismului nostru. Poate că sună pompos, dar e adevărat, așa simţeam.
Reușitele mele de până atunci au fost personale, mi se părea normal să împărtășesc ce am învățat cu o echipă și-n folosul țării mele. Când umbli pe cei mai înalți munți cu steagul țării tale în buzunar, altfel te gândești la ea, la ai tăi. E un fel de atașament și de mândrie. Și cel mai emancipat om târăște după el un fir de rădăcină de acasă. De fiecare dată când ajungi să fluturi steagul pe vreun vârf te gândești la ea. E cumva și țara cu tine.
Iar Everestul – cel mai mare vis al oricărui alpinist, maximum din ce și-ar putea dori – ar fi fost și mai mare dacă ar deveni visul unei țări.
Am început să gândesc la asta și cu fiecare zi și noapte mă apropiam de un plan realizabil.
Pentru Everest, anul 2003 era un an special, an jubiliar. Se împlineau 50 de ani de când fusese cucerit de om, de când Hillary și Tenzing au ajuns în 1953 pe vârful lui, la 8848 de metri. Acesta putea fi cel mai potrivit an…
O expediție nu e doar despre vise, ci și despre logistică și bani. Despre obiecte, strategii și etapizare. Nu era vorba doar de mine și viața mea, ci de o întreagă echipă, și asta înseamna o mare responsabilitate, angajamente și eforturi însutite.
În octombrie 2002, am fost anunțat că proiectul „Expediție românească Everest 2003” a fost aprobat de guvernul României și finanțat din fondurile pentru imaginea externă a României. Acesta a fost momentul crucial pentru expediție.
Din acel moment, visul se putea transforma în realitate. Începea nebunia.
Până la noi statul român nu mai finanțase nicio expediție pe munți înalți. Cu proiectul nostru am deschis o ușă pentru acest sport minunat, pentru oamenii care au venit după noi și s-au folosit de această ușă deschisă. Am arătat că se poate.
Personal n-am câștigat, am pierdut bani. Mai grav, am pierdut din încrederea pe care o aveam în oameni și-n mine însumi. Everestul m-a secătuit. Everestul e o rană pentru mine.
Muncisem toată viața ca să ajung acolo, toți munții pe care îi urcasem erau trepte pentru ascensiunea pe Everest. Am tras ca un iac să fac rost de bani, de materiale, de logistică și să ajung acolo. Știu, tocmai stresul foarte mare de dinaintea plecării, atacurile venite din partea confraților, atacurile din partea presei etc., drumurile între instituții pentru rezolvarea actelor necesare, corespondența zilnică, toate mi-au ros inima, mi-au secat forțele. Iar atunci inima mea, tocmai ea, a stat între mine și munte!
Dar nu așa am vrut să rămână. M-am ridicat și, de atunci, am împărţit viața mea în două „ere”: Înainte de Everest și După Everest.
Am aşezat muntele și expediția în centru, așa cum au fost: o experiență extremă, care a scos din noi tot ce era mai bun și tot ce era mai rău. Ne-a luat captivi, ne-a torturat și ne-a arătat cât de puternici și cât de slabi suntem. Cât de dependenți suntem unii de alții și fiecare de propria noastră conștiință. Ne-a arătat și îngăduință – ne-a lăsat să urcăm în spinarea lui, ca să fim deasupra lumii. Și doar cu astfel de miracole visul poate merge mai departe. Cine eram eu să-l spulber?
Expediția pe Everest nu trebuie să fie doar despre noi. Ea va trebui să inspire, să le dea aripi copiilor din Giulești, din Sibiu, din Călărași sau din Măgura.
Cred, de asemenea, că noi, alpiniștii, avem datoria să ducem flacăra asta mai departe, să sădim dragostea față de munte.
Omul a căzut din starea lui inițială și toată viața încearcă să urce din nou!”, scrie exploratorul pe pagina sa de socializare.
Președintele Consiliului Județean BN, Radu Moldovan i-a oferit lui David Neacșu o diplomă în semn de apreciere și a precizat că ”suntem onorați să sărbătorim această reușită sportivă remarcabilă, aici în Poarta Transilvaniei, Bistrița-Năsăud. Este meritoriu să fii sportiv într-un domeniu unde nu te joci cu jumătăți de măsură și îi faci pe toți cei de lângă tine să iubească responsabilitatea și frumusețea munților”.
Decanul Baroului Bistrița-Năsăud, avocat Moruțan Alin i-a oferit domnului David Neacșu un kit de supraviețuire constând într-o sticlă de pălincă și o tablă de slănină, gest foarte apreciat, mai ales că pe parcursul discuțiilor alpinistul povestea tocmai despre aceste două ingrediente speciale.
Alpinistul David Neacșu a adus la Bistrița și drapelul tricolor care a fluturat pe Everest în urmă cu 21 de ani, dar și o rocă găsită la urcarea pe munte în interiorul căreia este fosila unei scoici, ceea ce arată că Everestul s-a ridicat dintr-o mare.
