Pieton acroșat de un șofer băut pe drumul dintre Dealu Negru și Ragla

Data:

La data de 5 iunie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism a acroșat cu oglinda un pieton care se deplasa pe acostamentul drumului ce face legătura între Dealu Negru și Ragla, ulterior continuându-și deplasarea.

După sesizare, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au desfășurat activități de identificare și depistare a șoferului, acesta fiind găsit în localitatea Budacu de Sus. Șoferul, un bărbat de 39 de ani din localitate a fost testat cu aparatul etilotest rezultând valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

In urma accidentului a rezultat rănirea pietonului acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Totodată, la spital a fost transportat și șoferul în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

ADI DEȘEURI: MIERCURI 12 FEBRUARIE 2025 se colectează PUBELA VERDE

”ATENȚIE!PUBELA VERDE pentru deșeurile reciclabile din sticlă se colectează...

OPINIE: La greu se văd caracterele mari! Hai Gloria!

Eu zic că e momentul să ne amintim de...

Krim Mercator Ljubljana – Gloria 2018 Bistrița-Năsăud 28-25 (12-13)

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a suferit o nouă înfrângere în...

Acțiuni pentru siguranța traficului rutier, desfășurate de polițiști și inspectori R.A.R.

Ieri, 7 februarie, în intervalul orar 10.00-13.00, poliţiştii posturilor...