Bistrița-Năsăud pe locul doi ca număr de medii de zece la BAC cu 5 eleve de top

Data:

Ministerul Educației a publicat situația rezultatelor finale la examenul de Bacaluareat de după contestații, conform cărora în județul nostru sunt în prezent 5 eleve care au luat numai note de 10 la BAC și au încheiat cu media zece examenul de maturitate, cum se zice.

Această performanță deosebită plasează județul nostru pe locul doi la nivel național, imediat după București (16) și înaintea unor alte județe cu pretenții cum sunt: Cluj (4), Iași (3), Galați (3), Prahova (3). Surpinzător la nivelul unor județe importante nu sunt deloc medii de zece la BAC, de exemplu: Brașov, Mureș, Olt, Dolj, Arad, Maramureș, Constanța etc. Sau sunt județe cu o singură medie de zece: Timiș, Alba, Sibiu, Vâlcea etc. Pentru detalii vedeți harta de mai jos.

Felicitări elevelor care au reușit această performanță! Cele cinci medii de 10 la BAC au fost obținute de:

1.Diana Timiș – Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița (Matematică-Informatică), fiind prima medie de 10 înainte de contestații.

după contestații:

2. Iris Maria Zsigmond – Colegiul Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița (Științe ale Naturii)

3. Miruna Chișbora – Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița (Științele Naturii)

4. Sofia Rus – Colegiul Național ”George Coșbuc” Năsăud (Filologie)

5. Andreea Nicoleta Pui – Liceul Teoretic ”Solomon Haliță” Sângeorz-Băi (Matematică-Informatică)

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Proiectul românesc de la Gloria începe să devină româno-spaniol

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud continuă seria transferurilor spectaculoase înainte de...

Patron din Bistrița, reținut după ce ar fi umblat ilegal la contorul de curent

Emil Drăgan, cunoscut om de afaceri din Bistrița și...