Tânăr din Rebrișoara prins cu permis fals în Năsăud

Data:

          Tânăr bănuit de comiterea a trei infracțiuni, depistat în trafic, de polițiștii de la Secția 6 Poliție Rurală Năsăud

La data de 11 iulie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud care efectuau activităţi preventive și de monitorizare a traficului rutier au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Național 17D, pe o stradă din Năsăud, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

La volan a fost identificat un tânăr de 25 de ani din Rebrișoara care se afla singur în autovehicul. Acesta a prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autorităţile din Irlanda, însă în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu figurează ca posesor de permis emis de o autoritate străină.

Totodată, permisul de conducere înmânat polițiștilor pentru verificări nu prezenta elementele de siguranţă şi particularizare ale unui permis de conducere autentic, existând bănuiala că este fals.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Proiectul românesc de la Gloria începe să devină româno-spaniol

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud continuă seria transferurilor spectaculoase înainte de...

Patron din Bistrița, reținut după ce ar fi umblat ilegal la contorul de curent

Emil Drăgan, cunoscut om de afaceri din Bistrița și...