Arhivele Naționale: Obiceiuri de ”SÂNTĂ MĂRIE” în județul Bistrița – Năsăud

Data:

Cu titlul OBICEIURI DE „SÂNTĂ MĂRIE” ÎN JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD, Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, județul Bistrița-Năsăud aduce în atenția publicului larg obiceiurile din această perioadă premergătoare marii sărbători, dar și cele din ziua de 15 august. Pelerinajul la Mănăstirea Nicula era unul dintre cele mai importante obiceiuri din zona Someșului, credincioșii pornind încolonați cu icoana Maicii Domnului în frunte.

”Una dintre cele mai importante sărbători creștine este „Adormirea Maicii Domnului”.

De această sărbătoare erau/sunt legate mai multe obiceiuri populare în județul nostru. Astfel în satele din zona Becleanului era obligatoriu pelerinajul la Mânăstire Nicula. Credincioșii, cu icoana Maicii Domnului în fruntea coloanei, strabăteau pe jos distanța până la mânăstire, cântând pricesne.

În ajunul sărbătorii, leșenii (locuitorii din Leșu) împleteau cununi din flori, spice de grâu și frunze de nuc și le așezau la troițele de la răspântia drumurilor sau la icoanele din casă.

În zona Țibleșului, acum se adunau castraveții copți și îngălbeniți, care se crăpau și se puneau la uscat, fiind considerați ca buni pentru durerile de măsele sau „bube rele”.

În tradiția populară din zona noastră se considerau ca zile ploioase, zilele din ajunul Adormirii – „ploile Bulciului”, nume preluat de la Târgul cel Mare al Bistriței.

În aceasta zi erau adunate și ultimele plante de „leac” – busuiocul, măghiranul, daliile. De asemenea, nu era bine să mergi înapoi, deoarece se considera că Maica Domnului se întrista.

Acum bărbații schimbau pălăria cu căciula, iar cine era văzut purtând pălărie după 15 august era ironizat.

Începea sezonul nunților!”

Ilustratele postate fac parte din colecțiile „Anton Coșbuc” și „Liviu Păiuș” și sunt parte din Fondul Arhivistic al României.

Sursa foto și text: Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

ONG METEO BN: Avertizare meteo de ninsori însemnate cantitativ, viscol și polei

ONG METEO BN a emis o AVERTIZARE METEOROLOGICĂ de...

Măsuri dispuse de urgență de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud

În contextul avertizărilor meteo de cod galben și portocaliu,...

Doctor Laura Nat este noua directoare medicală a SCJU Bistrița

Ieri în conferința de presă premergătoare inaugurării și prezentării...