Bărbat din Baciu, reținut la Urmeniș, după încălcarea ordinului de protecție

Data:

La data de 4 septembrie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au dispus reținerea unui bărbat de 40 de ani din Baciu, județul Cluj. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse.

La aceeași dată, polițiștii l-au depistat la locuința unei femei din Urmeniș, pe bărbatul de 40 de ani din Baciu, județul Cluj. Verificările polițiștilor au indicat faptul că acesta a încălcat obligația de a nu părăsi limita teritorială a județului Cluj, încălcând totodată interdicția stabilită în ordinul de protecție emis împotriva sa, de a păstra o distanță stabilită față femeie. Totodată polițiștii au stabilit faptul că acesta, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi ar fi agresat-o fizic și ar fi amenințat-o cu acte de violență.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse.

În urma activităţilor desfăşurate și a probatoriului administrat, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Lechinţa au dispus măsura preventivă a reținerii bărbatului pentru o durată de 24 ore.

Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a I.P.J. Bistrița Năsăud, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința din cadrul Poliției Municipiului Bistrița în vederea documentării întregii activități infracționale.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...