CS Gloria 2018 BN pierde cu FTC Rail Cargo Hungaria după o primă repriză slabă

Data:

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a pierdut astăzi în deplasare la FTC Rail Cargo Hungaria pe Erd Arena din Budapesta cu scorul de 28 la 32 (10-18). Gloria a bifat cea de-a treia înfrângere consecutivă în Grupa A, din Liga Campionilor, și rămâne doar cu victoria în fața CSM București.

Trebuie spus că Gloria a avut un început de sezon extrem de complicat, debutând în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa, Champions League, iar până acum Gloria a întâlnit favoritele Grupei A și Ferencvaros este una dintre candidatele cu șanse mari pentru Final Four.

Echipa maghiară a demonstrat cel puțin în prima repriză o diferență de experiență, maturitate și inteligență în joc, prin exploatarea greșelilor individuale ale fetelor lui Pera. Maghiarele au condus și cu 8 goluri diferență la pauză. Elevele lui Pera au contat tot mai puțin în atac, poarta nu a funcționat nici ea, iar maghiarele s-au desprins la 7 goluri și mai apoi la 8, 18-10 fiind scorul pauzei în favoarea gazdelor.

Repriza secundă a fost cu totul alta iar bistrițencele au schimbat în bine registrul tactic, au valorificat foarte bine contraatacul și paradele lui Arruda, astfel că s-au apropiat la două lungimi, dar au pierdut până la urmă duelul. Pe final, au fost și câteva decizii ale brigăzii de arbitre din Bosnia – Herțegovina contestate de bistrițeni, dar nu cred că putem acuza că arbitrajul a influențat rezultatul.

Runda viitoare, CS Gloria 2018 BN va primi pe teren propriu vizita celor de la Podravka Vegeta, sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 17:00.

Declarații de presă de după meci:

Antrenorul Florentin Pera a precizat că: ”Gloria a jucat bine numai în repriza secundă, iar în prima repriză am început bine, am jucat ce am pregătit, dar pe parcurs am pierdut din încredere și Ferencvaros a luat un avantaj important. În partea a doua am găsit soluții mai bune, sunt mândru de jucătoarele mele că nu au renunțat la luptă și am avut în ultimele 10 minute oportunitatea de a obține un rezultat mai bun. Consider că FTC are jucătoare cu o experiență mai mare, au gestionat mai bine ultimele minute și au câștigat meciul. Dar în opinia mea partea secundă a fost mai bună pentru echipa noastră. ”

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ana Blandiana, mesaj emoționant la primirea Premiului Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie,  Ediția a...

HUB-ul de servicii al M.A.I., modalitate de sesizare a comportamentului agresiv în trafic

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu...