La inițiativa primarului Gabriel Lazany, Consiliul Local al municipiului Bistrița a adoptat astăzi o hotărâre referitoare la acordarea facilitaților fiscale privind anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante datorate bugetului local.
Procedura de anulare a accesoriilor (penalitățior) aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabilii de pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bistrița se aplică până la data de 19 decembrie 2024 inclusiv (data limită de depunere a cererii de anulare a accesoriilor, sub sancţiunea decăderii).
Contribuabilii care, din diverse motive, au de actualizat și clarificat situația fiscală, respectiv declararea bunurilor impozabile pentru anii anteriori anului în curent. pot face o Declarare voluntară retroactivă a acestor bunuri, urmând să achite doar debitul principal beneficiind astfel de scutirea de la plata penalităților.
Declararea voluntară poate fi făcută la sediul Direcției Venituri din str. Alexandru Odobescu, nr. 17A până în data de 19 decembrie 2024.