Adoptarea noului Regulament privind administrarea și protecția spațiilor verzi din municipiul Bistrița este serios întârziată (din decembrie 2025), după ce secretarul general al Primăriei, Floare Gaftone, i-a pus bețe în roate de la bun început iar acum a formulat nu mai puțin de 10 pagini de obiecții la proiectul de hotărâre.
Deși în mod public se poziționează ca un apărător al spațiilor verzi din oraș, demersul acesteia ridică semne de întrebare, în condițiile în care regulamentul propus urmărește tocmai introducerea unor reguli clare și a unor sancțiuni pentru distrugerea zonelor verzi. Floare Gaftone se poziționează și într-un mic conflict de interese după ce invocă propunerile Lions Club (din care face parte) în obiecțiile formulate.
Un regulament necesar, blocat administrativ
Proiectul de regulament are ca scop stabilirea unor norme unitare pentru administrarea, întreținerea, protejarea și dezvoltarea infrastructurii verzi din Bistrița. Documentul introduce inclusiv sancțiuni pentru tăierea neautorizată a arborilor, distrugerea spațiilor verzi sau întreținerea necorespunzătoare a acestora.
Cu toate acestea, procesul de aprobare a fost amânat în repetate rânduri. Inițial retras de pe ordinea de zi în ianuarie 2026, proiectul a fost modificat și repus în dezbatere, însă a fost din nou blocat printr-un volum consistent de obiecții formulate de secretarul general.
10 pagini de obiecții și motive invocate
Floare Gaftone a invocat o serie largă de probleme – de la aspecte juridice și procedurale, până la formulări considerate neclare sau termeni „improprii”. Printre criticile aduse se numără:
- lipsa unor rapoarte actualizate din partea tuturor compartimentelor de specialitate;
- presupuse neconcordanțe cu legislația în vigoare;
- contestarea modului de stabilire a tarifelor de despăgubire pentru distrugerea spațiilor verzi;
- exemple de contravenții considerate „nerealiste” sau greu de aplicat;
- utilizarea unor termeni precum „păduri tentaculare” sau „ranger călare”, apreciați ca nepotriviți;
- necorelarea cu alte documentații urbanistice.
De asemenea, secretarul general susține că regulamentul nu ar avea suficientă claritate și coerență legislativă pentru a primi avizul de legalitate.
Critici care pot întârzia sancționarea distrugerii spațiilor verzi
În ciuda acestor observații, proiectul de regulament are o miză importantă: stabilirea unor instrumente concrete pentru protejarea spațiilor verzi din municipiu. Introducerea unor sancțiuni clare și a unor reguli de intervenție ar putea descuraja abuzurile și degradarea mediului urban.
Astfel, opoziția față de adoptarea documentului ridică întrebarea dacă nu cumva aceste obiecții – numeroase și detaliate – funcționează mai degrabă ca un mecanism de blocaj administrativ.
Un paradox: apărarea spațiilor verzi vs. blocarea reglementării lor
Situația evidențiază un paradox: deși secretarul general își justifică intervenția prin necesitatea respectării legii și protejării interesului public, efectul concret este întârzierea unui regulament care ar aduce ordine în domeniul spațiilor verzi.
În lipsa acestui cadru normativ, autoritățile locale rămân cu instrumente limitate pentru a sancționa distrugerile sau pentru a gestiona eficient infrastructura verde.
Conflict de interese?
Regulamentul spațiilor verzi din Bistrița pare să fi intrat într-un blocaj administrativ generat de un anumit conflict de interese, Floare Gaftone este supărată că observațiile ei formulate prin Clubul Lions, unde este membru de seamă și a fost președinte de două ori, nu au fost luate în considerare. Mai mult, serele Primăriei și Ocolul silvic nu sunt menționate în regulament ceea ce o deranjează pe doamna Gaftone.
Volum mare de obiecții formulate de secretarul general arată de fapt rea voință, iar criticile acesteia invocă probleme de legalitate și formă, dar miza reală rămâne adoptarea unui set de reguli care să protejeze efectiv spațiile verzi ale orașului.
Elemente susceptibile de conflict de interese
În obiecțiile formulate, Gaftone Floare face referire directă la observațiile transmise de Clubul Lions.

În declarația de interese din 2024 Gaftone Floare are calitatea de președinte al Clubului Lions.



Rămâne de văzut dacă aceste obiecții vor conduce la îmbunătățirea documentului sau vor continua să amâne implementarea unor măsuri necesare pentru protejarea mediului urban.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News



Din punctul meu de vedere toate propunerile facute de-a lungul anilor se regasesc din plin in acest Regulament bun si modern inclusiv speciile de arbori au fost trecuti aici la sugestia mea.
Nu am facut nimic in scris alaturi de Clubul Lions si nu am depus nici la Primarie nimic care sa reanalizeze continutul Regulamentului dar am participat la dezbaterile Publice pa astfel de subiecte continuu din 2007.
Doamana secretara abuzeaza clar de functie si cauta nod in papura la acest Regulament care are un contitut infinit mai bun decat Legea Nationala 24 Sp. Verzi.