Simionca în arest la domiciliu încă 30 de zile

Data:

Judecătoria Bistrița a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu în cazul primarului din Livezile, Traian Simionca, pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală, violarea vieții private și influențarea declarațiilor. Instanța a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Arestul la domiciliu a fost prelungit până în 19 mai 2026, inclusiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală, violarea vieții private și influențarea declarațiilor, toate reținute în concurs.

Măsura arestului la domiciliu a fost dispusă inițial printr-o încheiere penală din 19 februarie 2026 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Decizia nu este definitivă, inculpatul având drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare.

Simionca a cerut să meargă la dentist

De asemenea, pe 20 martie Simionca a solicitat instanței permisiunea de a merge la un control stomatologic, fapt pentru care instanța a stabilit un itinerariu, orele la care poate face deplasarea și alte măsuri preventive. Instanța i-a atras atenția că în cazul nerespectării condițiilor se face vinovat de evadare.

Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de inculpatul S.T., fiul lui I.şi A., născut la data de CNP , domiciliat în com./sat L., nr., jud. B.N., în prezent aflat în arest la domiciliu la adresa din com./sat L., nr. , jud. B-N. În baza art. 221 alin. (6) Cod procedură penală, acordă inculpatului permisiunea să părăsească imobilul situat în com./sat L., nr. , jud. B-N, pentru a se deplasa la ENDO DENTAL CENTER situat în B, strada C M, nr. jud. B-N, în data de martie 2026 intre orele 12.30-15.30, în vederea realizării tratamentului stomatologic. Se permite inculpatului deplasarea de la domiciliu la unitatea medială menţionată, staţionarea în interiorul unităţii medicale şi deplasarea de la unitatea medicală la domiciliu după efectuarea consultului de specialitate. Potrivit. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, dispune de îndată comunicarea copiei prezentei încheieri şi organului desemnat cu supravegherea acestuia. Atrage atenţia inculpatului că încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite de organul desemnat cu supravegherea acestuia, constituie infracţiunea de evadare, prev. de art. 285 alin. 3 lit. c) Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Executorie. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.03.2026.

Context

Se știe că fostul primar al comunei Livezile, Traian Simionca a fost pus sub acuzare de procurori după ce a încercat să infleunțeze martorii din dosarul anchetei care îl privea cu referire la acuzațiile de agresiune sexuală, violarea vieții private. Acesta s-a filmat în timpul unei astfel de agresiuni în biroul de la primărie și ulterior a distribuit din greșeală fotografii indecente la starea de pe whatsapp fiind vizualizate de toată lumea din agenda sa și ulterior difuzate pe rețele sociale și în presă.

Citește și

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Directorul General APIA vizat de DNA într-un dosar cu angajări pe pile

Adrian Pintea actualul Director General al APIA este unul...

APIA începe eliberarea adeverințelor pentru fermierii din Campania 2026

Fermierii pot obține finanțare în baza adeverințelor emise de...

Atenție! Poliția Locală dă amenzi pentru parcarea ilegală pe str. P. Ispirescu

Poliția Locală Bistrița a început să amendeze astăzi șoferii...