Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță că România a depășit țintele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru împăduriri și reîmpăduriri. Potrivit unui comunicat transmis marți, 12 august, peste 20.700 de hectare au ajuns în etapa în care lucrările au procese-verbale finale și au fost verificate de Gărzile Forestiere, față de obiectivul de 18.000 de hectare prevăzut în PNRR.
Datele Global Forest Watch arată că, între 2001 și 2025, România a pierdut aproximativ 480.000 de hectare de acoperire arboricolă, echivalentul a circa 6% din suprafața existentă în anul 2000. Cea mai mare parte a pierderii, aproximativ 460.000 ha, este asociată exploatărilor forestiere.
Odată puse în acest context cele 20 de mii de hectare împădurite par o picătură într-un ocean secat.
Peste 20.700 de hectare împădurite și reîmpădurite
Datele prezentate de Ministerul Mediului indică 20.716 hectare de terenuri împădurite sau reîmpădurite care au procese-verbale finale și au trecut prin verificările Gărzilor Forestiere.
Ținta stabilită prin PNRR era de 18.000 de hectare, ceea ce înseamnă, potrivit ministerului, un grad de realizare de peste 115%.
„Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a îndeplinit și chiar a și depășit țintele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru împăduriri, reîmpăduriri, păduri urbane și dezvoltarea capacităților de producere a materialului forestier de reproducere”, se arată în comunicatul instituției.
Ministerul mai precizează că a fost atinsă integral și ținta referitoare la pădurile urbane: 13 hectare. În același timp, au fost finalizate 109 pepiniere, cu 19 mai multe decât obiectivul de 90 prevăzut în PNRR.
Diana Buzoianu: „Am depășit cu peste 2.700 de hectare ținta asumată”
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, susține că rezultatele indică depășirea cu peste 2.700 de hectare a obiectivului stabilit inițial.
„Am depășit cu peste 2.700 de hectare ținta asumată prin PNRR și am ajuns la 20.716 hectare împădurite sau reîmpădurite. Am realizat integral și ținta de 13 hectare de păduri urbane și am finalizat 109 pepiniere, față de 90 asumate”, a declarat Diana Buzoianu.
Ministra leagă aceste investiții nu doar de creșterea suprafeței împădurite, ci și de capacitatea României de a face față fenomenelor climatice extreme.
„Sunt rezultate concrete, obținute într-un ritm susținut, care contribuie la protejarea solului, un aer mai curat și creșterea rezilienței în fața secetei, caniculei și inundațiilor”, afirmă Diana Buzoianu în comunicat.
Aceasta a mulțumit beneficiarilor programelor, Gărzilor Forestiere și echipei PNRR din minister „pentru mobilizare și pentru efortul depus în finalizarea acestor proiecte”.
Citiți continuarea în Presshub.ro


