Parcul Perilor Seculari este un proiect al Clubului LIONS Bistrița prin care se are în vedere protejarea unei arii foarte importante din zona Bistriței, și anume a perilor seculari plantați acum 100-150 de ani de sașii din zona noastră, pe dealul Cocoș din Unirea.
Proiectul este coordonat de inginerul Mihai Bilegan și își propune conservarea acestor peri seculari, împrospătarea livezii cu puieți noi, altoiți cu vlăstare din pomii seculari, care să salveze soiurile de păr ce au supraviețuit în zona respectivă fără niciun tratament fitosanitar și continuă să facă rod. Perimetrul parcului a fost îngrădit, acesta este protejat, în permanență de Clubul Lions, însă mai apar și acțiuni de vandalizare.
Clubul LIONS a salvat și o căsută din lemn de pe Valea Bărgâului pe care au demontat-o și refăcut-o în Parcul perilor seculari. Drumul până la parc este asfaltat și nimic nu-i împiedică pe bistrițeni să meargă acolo să se bucure de natură, însă trebuie să o și respecte. Reamintim că parcul cu peri seculari va fi un nou loc de picnic pentru bistrițenii care vor să petreacă timp în natură, fără nicio obligație financiară, dar locul se adresează doar celor care respectă mediul. Aici nu se poate intra cu ATV-uri, autoturisme și motociclete. În zona administrată de Clubul Lions, pe Dealul Cocoș, se află peste 700 de peri din peste 20 de soiuri, cu o valoare deosebită.
Din păcate zilele trecute un grup de pasionați de off-road au pătruns în parc și au dat ture pe acolo în ciuda avertismentelor de la intrare care interzic astfel de activități în parc.
Surprinși de cineva în timp ce avansau spre observatorul din parc, grupul a făcut cale întoarsă și au demarat în trombă numai după ce au fost luați la rost de voluntarii LIONS.
Video Facebook
Voluntarii au mai constatat zilele trecute și alte acțiuni care nu le fac cinste bistrițenilor. Zona Observatorului a fost deja vandalizată: două băncuțe erau scoase din pământ, gunoaiele erau lăsate în zona măsuțelor (sticle de bere, doze de suc, hârtii și pungi), iar scaunul din încăperea Observatorului era distrus, aruncat pe iarbă.
Precizăm că la intrarea în Parc este un panou mare unde sunt amintite lucrurile pe care nu ai voie sa le faci, la fel este un panou și pe gardul din partea opusă intrării, lângă Casuță.