UNITER a anunțat miercuri componența juriului care va decide premiile pentru cei mai buni artiști și cele mai bune creații teatrale ale anului 2022. Artista Ada Milea, orginiară din Bistrița, a fost nominalizată în juriul UNITER.
Gala Premiilor UNITER este cel mai important moment de evaluare şi valorizare într-un cadru festiv a creaţiei teatrale româneşti contemporane. Este un amplu program de analiză anuală a fenomenului teatral din România şi de promovare și susținere a valorilor din teatrul românesc.
Anul acesta, Gala Premiilor UNITER va avea loc în data de 12 iunie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, și, potrivit organizatorilor, „va fi un eveniment de anvergură, un spectacol dinamic plin de glamour, eleganță și rafinament”, cu un concept realizat de regizorul și coregraful Răzvan Mazilu, împreună cu scenograful Dragoș Buhagiar.
Juriul care va decide premiile pentru cei mai buni artiști și cele mai valoroase creații teatrale ale anului 2022 este format din: Monica Andronescu (critic de teatru), Catinca Drăgănescu (regizoare), Marcel Iureș (actor), Lia Manțoc (scenografă) și Ada Milea (actriță, cantautoare). Membrii juriului, profesioniști de valoare ai teatrului contemporan vor viziona spectacolele nominalizate și vor decide câștigătorii celor 11 categorii de premii ale ediției cu numărul 31 a Galei Premiilor UNITER.
Gala premiilor UNITER de anul acesta a început cu un scandal
Inițial peste 1.400 de oameni – actori și regizori importanți din România, dar și alți oameni de cultură, jurnaliști sau spectatori – au semnat o petiție în care cer retragerea nominalizării la Premiul UNITER pentru Cea mai bună regie a regizorului Andriy Zholdak, acuzat că a lovit-o pe actrița Eva Imre, în pauza unui spectacol, conform hotnews.ro.
Apoi, UNITER a decis retragerea premiului pentru actorul Alexandru Repan pe motiv că acesta a fost colaborator al Securității, conform unui comunicat de presă: „Senatul UNITER nu contestă activitatea artistică de excepție a actorului Alexandru Repan, pentru care a și fost desemnat, de bună credință, pentru acordarea premiului, dar activitatea de colaborator al Securității este incompatibilă cu valorile promovate prin Statutul UNITER: democrație, respectarea drepturilor omului, solidaritatea de breaslă. Ca atare, Senatul UNITER decide retragerea premiului de întreaga activitate acordat actorului Alexandru Repan”.
În final, marele regizor Silviu Purcărăte refuză nominalizarea la Premiul UNITER pentru regie. Regizorul Silviu Purcărete a anunțat că vrea retragerea sa de pe lista nominalizaților. Purcărete era nominalizat pentru regia spectacolului „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley și Stendhal, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, precum și pentru cel mai bun spectacol, cu același titlu.
sursa foto: Ada Milea/Facebook