Program de formare privind audierea victimelor minore în cadrul procedurilor penale

Data:

Asociația Centrul de Advocacy si Drepturile Omului (CADO) în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina (IPSB) a organizat, în perioada 4 – 5 Mai 2023, în municipiul Suceava, programul de formare „Audierea victimelor minore în cadrul procedurilor penale”, la care au participat 30 de psihologi, procurori, ofițeri de poliție, reprezentanți DGASPC, asistenți sociali și alții, din județele Suceava și Botoșani. În cadrul programului, participanții au dobândit cunoştinţe valoroase în vederea asigurării unei justiții prietenoase pentru copii, victime sau martori și evitarea revictimizării acestora pe parcursul procedurilor penale cu scopul respectării interesului superior al copilului. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului ReACT – Reformă şi acţiune pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman, în sistemul de justiţie.

Formatorii Corina Voicu, fost procuror și judecător, actualmente și tutore HELP în Consiliul Europei şi Dr. Cătălin Luca, psiholog clinician  cu competențe în expertiză psihologică, au pregătit participanții în aspecte privind conceptul de persoană vulnerabilă, interacțiunea cu victimă-copil și evitarea victimizării secundare, pregătirea audierii copilului în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, prezentarea Protocolului NICHD-Revizuit, pregătirea și locația interviului, factori care influențează dezvăluirea, acuzații false de abuz și jocul de rol. Programul de formare a fost primit cu mare interes de către participanți, ceea ce arată nevoia și necesitatea acestor programe în domeniu.

Reacții ale participanților despre acest program de formare:

Rodica Ilisei – Șef Centru de CSMTR – DGASPC Suceava: ”Mulțumiri întregii echipe a Proiectului ReACT și vă transmitem cele mai calde urări de bine. Profesionalismul de care dați dovadă și dăruirea acestui proiect atât de complex sunt dovada cea mai evident a unei munci asidue. Ne bucurăm că ați acceptat să fim parte la acest proiect și noi, membrii echipei DGASPC Suceava și ne dorim să păstrăm această colaborare și pe viitor. Meritați toate laudele pentru echipa de formatori extreme de performantă și le mulțumim pentru atmosfera caldă și prietenoasă din echipă, pentru informațiile oferite care au fost de maxim interes și ne sunt utile în munca noastră pentru interesul superior al copilului!!!”

Laura Stadler – psiholog,inspector de specialitate ANITP-CR Suceava și Botoșani: ”Experiența ReACT și-a pus considerabil amprenta asupra mea ca om, dar și asupra parcursului meu profesional ce corespunde unei nevoi urgente de creare a unei mediu profesionist, consolidarea capacității echipelor multidisciplinare și a unei justiții prietenoase de audiere în cadrul căruia drepturile minorilor să fie respectate iar interesul superior al copilului sa fie întotdeauna  prioritar.”

“ReACT – Reformă şi acţiune pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman, în sistemul de justiţie” este un proiect derulat de Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) în parteneriat cu cu Asociația Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER) și Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina (IPSB), cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este îmbunătățirea statutului minorilor ca victime ale traficului uman în sistemul de justiție penală prin acțiuni de watch-dog, de advocacy de modificare a cadrului legislativ, de conștientizare a victimelor sau a potențialelor victime, a profesioniștilor privind drepturile copiilor în sistemul de justiție penală și de pregătire a profesioniștilor din sistemului judiciar și social privind aplicarea legislației naționale și europene privind drepturile copiilor, victime ale traficului, în sistemul judiciar.

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă!

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile.Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.”

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Proiectul românesc de la Gloria începe să devină româno-spaniol

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud continuă seria transferurilor spectaculoase înainte de...

Patron din Bistrița, reținut după ce ar fi umblat ilegal la contorul de curent

Emil Drăgan, cunoscut om de afaceri din Bistrița și...