PRESSHUB: Ce șanse are Republica Moldova să devină membră a UE până în 2030?

Data:

Ce șanse are Republica Moldova să devină membră a UE. Autoritățile de la Chișinău și cele de la Bruxelles vin cu mesaje optimiste privind perspectiva deschiderii negocierilor de aderare, iar experții vorbesc despre principalele provocări.

Republica Moldova este considerată de Comisia Europeană drept țara cu cea mai bună dinamică de reforme dintre toți candidații la aderarea la UE, iar autoritățile de la Chișinău depun un efort constant de a menține subiectul pe lista de priorități a țărilor din UE, a declarat la Chișinău ministrul de Externe Nicu Popescu.

Autoritățile de la Chișinău consideră că țara are toate șansele să-și onoreze obligațiile care să o califice pentru aderarea la UE până în 2030, iar oficialii europeni validează acest termen, cu condiția ca următoarele alegeri parlamentare din Republica Moldova să nu aducă la putere forțe pro-ruse care să încetinească reformele și aspirațiile europene ale țării.

Chișinăul a îndeplinit 94 la sută din sarcinile pe care le avea prevăzute

Pe 8 noiembrie, la Bruxelles, Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova și Ucraina. Recomandarea urmează să fie confirmată prin votul statelor membre ale UE la ședința Consiliului European de la mijlocul lunii decembrie.

Ministrul de Externe de la Chișinău, vicepremierul Nicu Popescu, a declarat la o conferință de presă că din raportul Comisiei Europene din 8 noiembrie rezultă că Chișinăul a îndeplinit 94 la sută din sarcinile pe care le avea prevăzute în cele 9 recomandări formulate de Comisia Europeană atunci când a oferit Republicii Moldova statutul de candidat la aderare.

Trei capitole mai înregistrează restanțe, spune Nicu Popescu.

Primul este progresul continuu și asigurarea unui proces transparent și meritocratic în numirea membrilor care au trecut evaluarea integrității, așa-numitul vetting, la Curtea Supremă de Justiție, în organele de autoevaluare judiciară și de procuratură, inclusiv în procesul de numire a Procurorului general.

A doua măsură ține de alocarea resurselor necesare Procuraturii Anticorupție, iar a treia – de adoptarea unor măsuri pentru deoligarhizare prin reglementarea plăților în numerar și a fluxurilor financiare.

„Sunt măsuri realizabile, chiar dacă suntem conștienți că pe domeniul deoligarhizării și a reformei justiției mai avem de lucru, împreună cu societatea, pentru a limita influența oligarhilor, hoților și a grupurilor de crimă organizată asupra sistemului nostru politic și economic”, spune Nicu Popescu.

Ungaria nu este un obstacol, consideră autoritățile de la Chișinău

Autoritățile moldovene sunt sigure că au susținerea completă a tuturor statelor europene. Nici măcar rezervele formulate de Ungaria în raport cu admiterea la negocieri a Ucrainei nu îngrijorează Chișinăul.

„Avem o cooperare foarte bună și avem certitudinea că Ungaria sprijină ferm aspirațiile europene ale Republicii Moldova și efortul de aducere a acesteia în UE. Pe bilateral, Ungaria a demonstrat mereu un sprijin clar și constant pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, a declarat Nicu Popescu.

În perioada următoare, Chișinăul pregătește aspectele tehnice ale lansării negocierilor cu UE. Nicu Popescu spune că Republica Moldova este deja destul de bine pregătită pentru negocieri.

„De mai bine de un an la Chișinău lucrează deja 33 de grupuri responsabile de capitolele de aderare la UE și sunt peste 600 de oameni implicați în acest proces. Speranța Chișinăului este ca negocierile propriu-zise să înceapă în primăvara anului 2024”, spune Nicu Popescu.

Republica Moldova și Ucraina – „la pachet”?

Pe fundalul agresiunii declanșate de Rusia în Ucraina, Chișinăul a depus cererea de aderare la UE pe 3 martie 2022, la câteva zile după ce acest lucru a fost făcut de Kiev.

Cererile au fost examinate și aprobate în același timp, pe 22 iunie 2022 celor două țări oferindu-li-se statutul de țară candidată la UE. Din acest motiv până acum Republica Moldova și Ucraina erau văzute „la pachet”.

Însă după lansarea negocierilor de aderare, Chișinăul ar putea avea un parcurs mai rapid, datorită unei guvernări clar pro-europene și având în vedere dimensiunile mici ale țării, susținerea consistentă a României, dar și faptul că Ucraina este nevoită să consume forțe și resurse în războiul cu Rusia.

Din acest motiv, tot mai multe voci au început să se întrebe la Chișinău dacă o asociere atât de strânsă cu Ucraina nu ar putea bloca la un moment dat aderarea țării la UE, chiar dacă toate condițiile vor fi respectate. 

Citiți continuarea în presshub.ro

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...