de Ion Lucian Petraș
Colega noastră de la Asociația România Eco filiala Maramureș este chiar din Sighetu Marmației și așa cum vă spuneam într-un articol anterior ea nu poate să stea deoparte, a mers să ajute chiar și de ziua ei de naștere și seara târziu când am vorbit a zis că a fost cel mai frumos mod de ați petrece ziua de naștere: dăruind.
Ieri din punct de vedere al afluxului de refugiați a fost o zi mai calmă, unii voluntari chiar au fost trimiși acasă să se mai odihnească. Cel mai mare grup de migranți a fost un grup de circa 200 de studenți marocani care au fugit și ei din calea războiului. Pentru toate aceste persoane trebuie întocmite și acte, găsite modalități de transfer, locuri de cazare. Voluntarii din vamă nu împart trei ape și un corn cu ciocolată, ei fac o muncă imensă care suplinește lipsa de personal a autorităților locale până la urmă.
Primarul orașului Sighetu Marmației postează zilnic poze pe Facebook și prezintă în termeni foarte laudativi situația din vamă, să fie chiar așa? Am înțeles că ieri a trimis acolo o doamnă de la UNICEF care mai mult a încurcat lucrurile decât să se facă utilă. Această persoană a spus că nu e bine nimic din ce s-a făcut până acum și că punctele de ajutor instalate de voluntari sunt niște tarabe. Așa or fi, nu zic, dar și voluntarii lucrează în ce condiții li s-au pus la dispoziție, că doar nu au ei corturi în dotare. Aici e rolul administrației locale să pună lucrurile în ordine și dacă nu poate, măcar să îi lase în pace pe oameni să lucreze, nu să le trimită pe cap controlori de la UNICEF.
Pe de altă parte s-au întâmpinat probleme și în ceea ce privește preluarea donațiilor, în Punctul de Trecere a Frontierei din Ucraina șoferii care transportă alimente, medicamente și obiecte de îngrijire personală sunt nevoiți să aștepte în coloană ore bune.
Autoritățile ucrainene cer un proces- verbal minimal privind conținutul donațiilor, dar și documente semnate de autoritatea locală care face donația, dacă e cazul. Ulterior donațiile sunt descărcate preluate de autoritățile ucrainene și se încarcă într-o altă mașină.
Acest proces face cumva mai misiunea de a ajuta, dar românii continuă să sprijine în număr mare refugiații ucrainieni și acesta este un gest foarte normal atât de uman și atât de firesc, dar mai ales creștinesc.
Alaltăieri îmi spunea Inge Mihalik că au venit foarte mulți preoți cu donații de la bisericile din jur și s-a simțit imediat prezența lor și pentru voluntari dar și pentru refugiați, nu prin faptul că au adus donații, că asta face toată lumea care merge acolo, ci prin atmosfera creată de ei, prin mesajul de unitate în credință și de pace. Doamne ajută!
