Politica verde la Bistrița și spațiul verde din cimitir cu gunoiul aruncat la gard

Data:

Administrație europeană? Never

de Ion Lucian Petraș

          În urmă cu câteva luni de zile, în decembrie 2021, după multe dezbateri despre unde să fie și unde să nu fie declarate spații verzi, totul în ideea de a nu bloca cumva viitoarele proiecte de parcări sau blocuri (că Bistrița verde se face cu parcări multe), consilierii locali au primit asigurări din partea primarului Ioan Turc că interesele orașului vor sta în atenția administrației locale, iar Consiliul Local Bistrița a aprobat cu 16 voturi ”pentru” și două abțineri proiectul de hotărâre propus de executiv privind înscrierea unor spaţii verzi în „Registrul local al spaţiilor verzi din municipiul Bistriţa”.

            Printre spațiile verzi însă sunt multe cimitire din Bistrița și din localitățile aparținătoare (adică toate cimiterele). Dacă la Ghinda, unde știu situația, există și verdeață prin cimitir, la Bistrița în afară de cei câțiva copaci răzleți de prin cimitire nu cred că avem efectiv un spațiu verde conform legii.

Sigur că legislația permite ca în cazul în care aceste cimitire reprezintă spații verzi, ele să fie declarate ca atare, însă la noi nu e cazul. Sunt alte localități care au amenjate cimitire chiar în sensul de spațiu verde, cu alei și bănci, cu locuri de umbrire etc. La noi există însă o mare de cruci din beton și piatră, 1 metru de pământ la fiecare mort și câțiva copaci. Cum să spui că aceste cimitire, amenajate în acest mod sunt considerate spațiu verde? Ne furăm căciula pentru că Primăria Bistrița trebuie să se încadreze în anumiți indicatori privind spațiul verde per cap de locuitor și, ca la alegeri și aici, votează/contează și morții. Fiecare mort cu metrul lui de verdeață contribuie la binele administrației și la politica verde a Bistriței. Bistrițenii au așadar fiecare spațiul lui verde din cimitir, asigurat de Primăria Bistrița și fiecare plantează flori și îl îngrijește.

            Includerea cimitirelor din Bistrița în registrul verde nu este neapărat invenția actualei administrații liberale, ea a fost exact la fel folosită și de vechea administrație, strict în ideea de a crește artificial suprafața din registrul spațiilor verzi.

            Cum arată spațiile verzi din cimitirul central al municipiului Bistrița vă prezint în pozele de mai jos, eu cred că sunt grăitoare, e jalnic și rușinos ce se întâmplă, mai ales în cimitirul ortodox. Cred că e o problemă de civilizație la noi la români, dar și o mare problemă de organizare și administrare, pentru că gunoaiele depășesc înălțimea gardului din cimitir. Spre comparație, în vecini, la cimitirul reformat există un singur loc unde se adună resturile și acestea sunt preluate din când în când. Nu am văzut niciodată așa o mizerie ca la cimitirul de la ortodocși.

Mare păcat, pentru că noi mergem în cimitir să ne gândim la cei plecați dintre noi și să spunem o rugăciune și aprindem o lumânare. Dar mai ales mergem să facem curățenie la morminte, ideea asta de a face curățenie la morminte și de a arunca apoi gunoaiele lângă gardul de la cimitir este cred o greșeală, ea trebuie corectată de administrație și interzisă. Majoritatea lumânărilor sunt în recipiente din plastic care poluează, multă lume vine cu pungi de plastic, adună resturile în pungi și le aruncă la gard, arderea resturilor este interzisă, deci administrația trebuie să asigure colectarea corectă a deșeurilor, inclusiv din cimitir. Iar administrația cimitirului să își facă treaba cum trebuie și să nu mai arunce coroanele de brad la gradul cu pricina, pentru că nu e legal, simplu.

            Bistrițenii îți doresc foarte mult ca primarul lor să fie gospodar, așa gospodar avem acum la Primărie că uite cât a ajuns gunoiul în cimitir, până la grindă. Zilele trecute v-am prezentat toaletele din padurea Schullerwald pline ochi, tot un spațiu verde neglijat. Aruncarea gunoaielor pe spațiile verzi este contravenție și se sancționează inclusiv de poliția locală, cred că trebuie luate măsuri urgente pentru curățarea zonei dintre cimitirul ortodox și cel reformat, iar apoi aplicate sancțiuni celor care nu respectă.

Domnule primar, Ioan Turc, știu că aveți Crucea Transilvană pe piept, dar faceți ceva și cu cimitirul ortodox că suntem de circ.

indicator la cimitirul reformat
gunoiul adunat la cimitirul reformat, mult mai puțin și mult mai ordonat
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

1 COMENTARIU

  1. […] Cimitirul administrat de Primăria Bistrița nu are niciun fel de anunț cu privire la aruncarea gunoaielor, chiar dacă arată mai bine decât cel administrat de ortodocși, există și aici gunoaie, pietre de mormânt dislocate, resturi de betoane, deseuri vegetale noi sau uscate și multă, multă ignoranță. Crucile eroilor sunt crăpate sau deteriorate de vreme și nimeni nu face nimic, ale rușilor sunt din marmură și par intacte. Așa ne cinstim memoria eroilor noștri! Acolo în partea de jos a cimitirului sunt multe foste personalități ale Bistriței, dar căutarea mormântului fiecăruia e o adevărată provocare, nu există un panou informativ unde să dibuim pe o hartă cam în ce zonă se află mormitele mai marilor Bistriței (același lucru e valabil și pentru cimitirul ortodox). Despre cimitirul ortodox, oficial spațiu verde, găsiți mai multe detalii aici https://saptamana.online/2022/03/01/politica-verde-la-bistrita-si-spatiul-verde-din-cimitir-cu-gunoi… […]

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Cine sunt candidații la prezidențiale?

Termenul pentru depunerea candidaturilor la funcţia de preşedinte al...

Jandarmii la datorie iar, au confiscat lemn transportat ilegal la Colibița

Material lemnos confiscat de jandarmii montani la Colibița, informează...