Atât am putut! Amânăm concertul cu Ștefan Bănică jr. în loc să folosim acel eveniment ca un imbold pentru solidaritate

de Ion Lucian Petraș

          Primăria municipiului Bistrița a fost cam singura instituție din județul nostru care s-a mobilizat mai repede și a anunțat montarea unor corturi pentru colectarea de donații de la bistrițeni în patru locuri din oraș.

Primarul Ioan Turc declara pe data de 26 februarie a.c. : “Sunt impresionat de solidaritatea și empatia pe care le manifestă bistrițenii față de cei care au fugit din calea războiului și trec prin drame inimaginabile. Am văzut că societatea civilă, organizații non-guvernamentale, presa, dar și oameni simpli s-au mobilizat și au inițiat acțiuni pentru a da o mână de ajutor refugiaților. Nu puțini sunt cei care au anunțat că sunt dispuși să-i primească în propriile case. Sunt mișcat de generozitatea tuturor!

Pentru început, am luat hotărârea ca Primăria Bistrița să amenajeze centre de colectare a bunurilor atât de necesare celor nevoiți să-și părăsească țara și să renunțe la agoniseala lor de o viață.

Instalăm pavilioane inscripționate cu PMB în următoarele locuri: parcarea magazinului Kaufland de pe bulevardul Independentei; în fata Bisericii “Sfânta Ana” (zona BIG); parcarea Selgros; parcarea Kaufland Calea Moldovei.

Acestea vor fi deschise în intervalul orar 12.00-18.00. Bistrițenii pot dona alimente neperisabile aflate în termen de garanție, lapte praf, pături și jucării.

Am luat în considerare și posibilitatea ca situația să se înrăutățească și să crească numărul celor care își caută refugiu în țara noastră. În acest caz, vom găsi și alte soluții, inclusiv servicii de cazare.”

          Zis și făcut, bistrițenii au donat în număr mare produsele de strictă necesitate solicitate de Primărie pentru a fi colectate și duse la refugiați. Iar voluntarii SVSU le-au încărcat într-o mașină și au pornit la drum spre vama din Sighetu Marmației.

De acolo, Ioan Turc ne scrie emoționat: “Scriu aceste rânduri sub imperiul unor emoții greu de descris. Din respect pentru bistrițenii care au răspuns în număr mare apelului meu de a face donații pentru vecinii noștri care fug din calea războiului, am decis să însoțesc transportul de ajutoare până în Vama Sighetu Marmației, îar în această noapte sau mâine dimineață voi trece granița în Ucraina.

Așa cum puteți vedea din fotografiile făcute la fața locului, am încărcat mașina SVSU cu pături, pilote, perne, obiecte de igienă personală, conserve, cafea, apă, chiar și telefoane mobile. Pentru că știam că numărul copiilor refugiați este mare, am adăugat pachete cu pampers, lapte praf, lapte de consum și alte produse neperisabile de strictă necesitate.

Odată ajunși, am văzut că situația celor care se află de partea ucraineană este extrem de dificilă și timpii de așteptare sunt lungi și grei. Așa că, având sprijinul excelenței sale d-nul Grațian Pârvu, consul pentru Regiunea Transcarpatica la Consulatul României din Solotvino, vom trece granița pentru a ajunge cu bunurile acolo unde este nevoia mai mare, pentru că în partea română situația este considerabil mai bună, grație mobilizării impresionante.

Sunt recunoscător bistrițenilor care, cu mic, cu mare, au mers la centrele de colectare și au făcut donații. Deoarece semnalele sunt îngrijorătoare și tot mai mulți ucraineni, printre care și etnici români, se pregătesc să se pună la adăpost, părăsindu-si țara, vă îndemn să continuați donațiile. Împreună cu colegii de la SVSU, cărora le mulțumesc pentru truda lor, ne vom asigura că acestea vor ajunge in cel mai scurt timp cu putință la cei care au nevoie de sprijinul nostru.”

Nu știu cât au trudit colegii primarului de la SVSU, dar el sigur a trudit la această compunere emoționantă, aproape mi-a dat o lacrimă. Ce ați făcut atât de important? Este ceva normal ceea ce s-a întâmplat, toată Bistrița vuia că nu se mobilizează nicio instituție și că numai asociațiile și fundațiile sau persoane private au inițiat acțiuni de colectare de donații. În fine, bine că măcar s-a dus până acolo.

După ce s-a întors din Ucraina, domnul primar a venit cu două idei noi: primo să amâne concertul lui Ștefan Bănică jr. programat pentru 6 martie a.c., doi să ilumineze clădirea Primăriei în culorile galben și albastru în semn de solidaritate. Bravo națiune!

Primăria colorată

Domnule primar, Ioan Turc, dacă tot aveți pixul și ștampila în mână vă rog să gândiți un pic. Dacă nu amânați concertul lui Ștefan Banică jr. și faceți o taxă de acces la concert, o taxă modică de 10-15 lei, iar banii adunați îi folosiți pentru achiziția de materiale și medicamente pentru refugiați nu este o acțiune mai bună. Alooooo! Folosiți-vă materia cenușie și lăsați bistrițenii să vină la concert și să contribuie în felul acesta la susținerea refugiaților. Cântăreții ucrainieni cântă pe străzile din Kiev sau alte orașe tocmai pentru a crește moralul trupelor și a populației. Muzica nu este ceva imoral, sau lipsit de etică, dimpotrivă muzica bună unește oamenii! Vă luați după ce a scris doamna Dobraniș că nu e cazul să faceți concert și să luați banii achitați lui Ștefan Bănică jr. și să-i dați la refugiați?

Dar nu v-ați gândit că le puteți face pe amândouă: să se simtă și bistrițenii solidari printr-o mică contribuție, iar în schimb Primăria oferă un mare spectacol de solidaritate cu refugiații. Support Ukraine!

Toate marile cauze caritabile (Cancer, HIV, Pace, Foamete etc) sunt susținute cu concerte în aer liber și piețele sunt împânzite cu locuri pentru donații în bani sau obiecte. Ce vă împiedică să puneți gardurile de la concertul cu Gașca Zurli, când v-ați dat în spectacol așa și așa, și să tăiați bilete de 10 -15 lei? Nu vă înțeleg, dar poate am eu pretenții prea mari. Uite în plus puteți face niște tricouri cu 15 lei și să le vindeți cu 30 de lei și toată Bistrița ar fi încântată și ar avea o amintire frumoasă despre cum a susținut cauza vecinilor din Ucraina.

Concertul amânat în loc să fie valorificat

Pe de altă parte nici la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud nu se întâmplă nimic, am înțeles că președintele Radu Moldovan e plecat în concediu, dar restul care lucrează acolo ce naiba fac? Într-un târziu a venit o postare pe facebook de la Radu Moldovan în care ne îndeamnă să donăm sânge, bună și asta, pentru că trebuie sânge mult într-un război. Dar numai atât a putut această mare instituție a județului?

Atât am putut! Postăm pe facebook!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%