CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a reușit să se califice în faza finală a barajului de promovare în Liga a 2-a, după ce a învins pe CSM Sighetu Marmației la loviturile de departajare de la 11 m (6-4). În fața unui public foarte numeros, posibil câteva mii de spectatori, care a venit la stadion să susțină echipa într-un moment de cumpănă, Gloria a reușit in extremis calificarea la barajul de promovare în Liga a 2-a, după ce a învins pe CSM Sighetu Marmației. În timpul regulamentar de joc cele două echipe au încheiat la egalitate 1-1.
Pentru echipa antrenată de Adrian Falub a marcat Luca Popa. În cele 2 reprize de prelungiri, nu s-a mai înscris deloc, fapt pentru care s-a ajuns la lovituri de departajare.
Au marcat la penalty-uri:Vlad Mihalcea, Vasile Mihai, Paul Chiorean, Valerio Gallo, Carl Davordzie. Portarul Gloriei, Haralambie Mociu a apărat a treia lovitură de la 11 metri.
Cu scorul final 6-4, Gloria 2018 BN a trecut de CSM Sighetu Marmației.
Barajul de promovare în Liga a 2-a va avea loc în 1 și 5 iunie, în dublă manșă, iar Gloria va întâlni pe CS Unirea Ungheni 2018, echipă cu care am mai jucat de câteva ori.
”Felicitări tuturor celor din teren și de pe banca de rezerve – jucători – antrenori, staff. Apreciem și mulțumim finanțatorului – Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, conducerii CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, sponsorilor și celor dragi nouă pentru suportul din acest sezon. Mulțumim și respect publicului!” scrie pe pagina de socializare a clubului.
Sursa foto Gloria 2018 BN/Facebook