Un bărbat de 36 de ani din Telciu a fost reținut de polițiști după ce a făcut uz de armă în fața unui local din Telciu, ca în vestul sălbatic.
Astăzi, 26 mai, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, pentru documentarea faptelor într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.
În urma perchezițiilor, un bărbat de 36 de ani din Telciu, cercetat pentru contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept și tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști.
De asemenea, la percheziții au fost indisponibilizate o armă neletală, supusă regimului autorizării și 4 cartușe aferente, precum și un telefon mobil.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, la data de 19 mai a.c., în timp ce se afla în incinta unui local public din Telciu, bărbatul în cauză ar scos din buzunarul hainei arma în cauză, pe care ar fi prezentat-o unor persoane aflate cu el la masă. Ulterior, după aproximativ 2 ore, acesta ar fi părăsit localul, iar la ieșire ar fi efectuat un foc de armă în plan vertical, în apropierea unei pompe de carburant dintr-o stație peco, aflată în proximitatea localului.
De asemenea, din verificările polițiștilor a reieșit faptul că arma folosită ar fi fost achiziționată de bărbatul de 36 de ani din Austria, în anul 2019, iar acesta ar fi deținut-o ilegal la domiciliu, nefiind niciodată autorizat pentru a deține, purta sau folosi arme.
Bărbatul urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Năsăud, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările pentru documentarea cauzei sub toate aspectele.
Acțiunea de astăzi a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiștilor din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud.